Misterul ultimului tablou pictat de Van Gogh, dezvăluit de un detaliu de pe o carte poştală

de Redactia     HotNews.ro
Marţi, 28 iulie 2020, 19:23 Actualitate | Cultură


van Gogh
Foto: Wikipedia
Datorită unei vechi cărţi poştale găsite din întâmplare, experţii au descoperit locul în care Vincent Van Gogh a pictat ultimul tablou, "Racines", în ziua în care s-a sinucis, scrie AFP, potrivit News.ro.

Descoperirea a fost făcută pe când Wouter van der Veen, directorul Institutului "Van Gogh", clasa documente în timpul izolării din aprilie, a explicat el, marţi, în timpul inaugurării locului în care artistul a pictat tabloul, Auvers-sur-Oise, în nordul Parisului. "Mi-a atras atenţia un detaliu de pe o carte poştală, un detaliu care apărea şi în ultimul tablou al lui Van Gogh. Configuraţia rădăcinilor şi a trunchiurilor pe cartea poştală corespundea cu cea din tablou".

Pe cartea poştală datată 1900-1910 apare un deal acoperit cu rădăcini şi trunchiuri de copaci. Expertul în opera lui Van Gogh şi-a documentat descoperirea într-o carte, "Attaqué a la racine". A fost nevoie de câteva săptămâni până când experţii de la Muzeul "Van Gogh" din Amsterdam să concluzioneze că este vorba "foarte probabil" de locul potrivit.

Marţi, în prezenţa lui Emilie Gordenker, directoarea generală a Muzeului "Van Gogh" şi a lui Willem van Gogh, strănepot al lui Theo, fratele lui Vincent, a avut loc inaugurarea locului, protejat temporar de o structură în lemn şi care va putea deveni loc de pelerinaj.
Este situat la 150 de metri de Hanul Ravoux unde pictorul a stat 70 de zile.

Această pânză "a provocat tot felul de teorii, de exemplu faptul că ar fi semnat un tablou care marca debutul artei abstracte, a noii arte", a spus cercetătorul.

"Acest tablou, pictat cu puţin timp înainte de a se împuşca, pe 27 iulie 1890, era indescifrabil, căci locul în care a fost realizat a fost imposibil de stabilit", a spus el.

Van Gogh, grav rănit, s-a întors noaptea la han şi a murit două zile mai târziu, după o lungă agonie.

La fel ca Rimbaud sau Baudelaire, Van Gogh este unul dintre artiştii secolului al XIX-lea al cărui talent şi destin special fascinează lumea întreagă.

Un revolver ruginit, găsit în 1960 pe o pajişte şi care ar fi fost folosit de Van Gogh pentru a se sinucide, a fost vândut la licitaţie unui particular în iunie 2019 pentru suma de 162.000 de euro, la Hotel Drouot din Paris.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















3351 vizualizari

  • +12 (12 voturi)    
    Link foto cartea postala: (Marţi, 28 iulie 2020, 20:21)

    UnOarecare [utilizator]

    https://www.lejournaldesarts.fr/sites/lejournaldesarts/files/styles/libre_w468/public/2020-07/carte-postale-belle-epoque-rue-daubigny-sujet-tableau-racines-van-gogh.jpg
    • +3 (3 voturi)    
      Multumesc (Miercuri, 29 iulie 2020, 11:03)

      oopsie_daisy [utilizator] i-a raspuns lui UnOarecare

      Articolul fara acest link era o aiureala fara sens.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by