O scrisoare redactată de doi dintre cei mai mari artiști ai secolului XIX, Vincent van Gogh și Paul Gauguin, despre vizitele lor în bordelurile franceze, a fost cumpărată pentru Muzeul Van Gogh din Amsterdam pentru 210.000 de euro, scrie Guardian.

Scrisoare Van Gogh - GauguinFoto: Christophe ARCHAMBAULT / AFP / Profimedia

Misiva, până acum aflată în proprietate privată, a fost descrisă drept ”excepțională”. Cei doi amestecă în scrisoare descrieri ale experienței lor în timp ce trăiau împreună în Arles cu afirmații precum cea că operele lor vor duce la o ”mare renaștere a artei”.

De menționat că după o ceartă cu Gauguin, câteva săptămâni mai târziu, Van Gogh și-a tăiat urechea înainte să meargă într-un bordel de Arles unde i-a oferit-o unei tinere pe nume Gabrielle Berlatier.

Gauguin a renunțat brusc la planurile sale de a petrece tot anul cu artistul olandez, plângându-se că prietenul să ”a luat-o razna de tot”.

În scrisoarea datată 1-2 noimebrie 1888, cei doi bărbați îi povestesc artistului francez Emile Bernard prima lor săptămână de stat în Casa Galbenă, o cafenea cu camere de închiriat care apare și într-o pictură în ulei a lui Van Gogh.

”Ceva care o să te intereseze – amândoi am făcut niște vizite în bordeluri, și probabil că vom merge des acolo pentru a lucra”, spune Van Gogh în singura sa epistolă scrisă împreună cu un confrate artist.

”La acest moment Gauguin are o pânză în lucru cu aceeași cafenea de noapte pe care am pictat-o și eu, dar cu figuri văzute în bordeluri. Promite să devină ceva frumos”, scria atunci artistul olandez.

Scrisoarea de patru pagini, redactată în franceză, a fost cumpărată la o licitație Drouot din Paris de Fundația Van Gogh și va fi parte a unei expoziții din Muzeul Van Gogh începând din octombrie.