Opera Națională București transmite în cadrul programului Seri de Operă Online spectacolele „Turandot” de Giacomo Puccini, „Opus 73 (Iubire nesfârșită)” de Ludwig van Beethoven.

Opera Nationala BucurestiFoto: Ministerul Culturii

Luni, 11 mai 2020, ora 18:30 veți putea urmări înregistrarea spectacolului „Turandot” de Giacomo Puccini, în regia lui Mario De Carlo, eveniment din 13.02.2018.

Joi, 14 mai 2020, ora 18:30 vom difuza spectacolul de balet „Opus 73 (Iubire nesfârșită)” de Ludwig van Beethoven, regia și coregrafia Renato Zanella, scenografia și luminile aparținându-i lui Octavian Neculei, eveniment din 11.11.2017, urmând ca în fiecare săptămână să aducem în casele publicului iubitor al artei lirice spectacole din repertoriul Operei Naționale București.

Prima scenă lirică a țării vine în întâmpinarea iubitorilor de operă cu spectacole difuzate online, în fiecare zi de luni și joi a săptămânii. Înregistrările vor fi disponibile pe pagina oficială de Facebook a instituției, cât și în link-ul www.operanb.ro/operaonline, fiind accesibile publicului pe durata difuzării spectacolului.