Se numește Coronavirus, inamicul nevăzut. Povești din Wuhan 2020. Traducerea volumului este in curs de aparitie la editura Corint. Sunt gândurile celor care s-au vindecat și ale celor din prima linie care au luptat cu virusul și au câștigat, in China. O carte sensibilă, care demonstrează lumii întregi că virusul poate fi doborât și putem depăși împreună aceste zile grele.
Potrivit editurii, cartea va fi disponibilă în aprilie, până atunci se poate plasa precomandă cu 25% reducere pe edituracorint.ro, libris.ro și, în curând, pe librarienet.ro.
Unul din primele volume despre lupta împotriva epidemiei coronavirusului, care își propune să ofere cititorilor din ţară şi din străinătate o imagine cât se poate de realistă a eforturilor chinezilor de a învinge acest flagel.
Declaraţii, articole, fotografii, relatări personale sunt mărturii de netăgăduit ale curajului şi determinării locuitorilor din Wuhan care au rămas aici după închiderea lui. Este povestea emoţionantă a celor care şi-au continuat munca pentru a menţine funcţionarea normală a oraşului: cadre medicale care au sfidat ameninţarea virusului pentru a salva vieţi, arhitecți şi constructori care au contribuit la ridicarea spitalului Huoshenshan în doar zece zile şi mulţi alţi oameni obişnuiţi din întreaga ţară care şi-au oferit sprijinul.
Cartea dezvăluie, totodată, mesajele de încurajare şi ajutoarele umanitare venite din toate colţurile lumii, fiind astfel un tribut adus tuturor celor care s-au alăturat luptei.
Aveți mai jos câteva fragmente din carte, care surprind esența și transmit mesajul de încurajare în fața pandemiei coronavirus.
Fragment pag. 23-24
Sunt curier în Wuhan. Ceea ce fac pare simplu și banal. Cu toate astea, în această perioadă aparte am avut o serie de experiențe pline de înțeles. Multe comenzi sunt însoțite de bilete de genul: „Te rog să-i rogi pe părinții mei să poarte măști de protecție când ies din casă, să se spele pe mâini și să-și schimbe îmbrăcămintea imediat ce ajung acasă. Multe mulțumiri.” Înțeleg îngrijorările celor care scriu astfel de bilete și le transmit părinților aceste mesaje.
Apoi sunt bilete fără nicio cerere specifică, de pildă: „Acestea sunt pentru mama și tata. Mulțumiri pentru efort!” „Mulțumiri! Mama și tata sunt singuri acasă, iar eu nu mă pot întoarce.” „Mulțumiri, nu pot veni să îi vizitez pe mama și tata cât timp orașul este în izolare.”
La început, nu am înțeles rostul unor asemenea bilete și ce voiau oamenii de la mine.
Mai târziu, mi-am dat seama că oamenii nu găseau altă modalitate de a spune cât de mult le lipseau părinții. Tot ce pot face este să lase un mesaj cuiva ca mine care le va vedea părinții și asta le va oferi un fel de alinare. De aceea, de fiecare dată când livrez aceste mesaje, simt că ele au greutate și sens. Sunt mai mult decât simple lucruri, ele transmit emoții.
Fragment pag. 11
Mama m-a sunat să îmi spună că bunica mea, în vârstă de 93 de ani, tocmai o întrebase de ce eu şi familia nu o vizitaserăm, cina nemaifiiind gustoasă dacă se răcește. I-a cerut mamei să ne telefoneze și să ne spună să ne grăbim.
Bunica mea este bolnavă de Alzheimer și câteodată este lucidă, alteori, confuză. Locuiește cu mama și starea ei de sănătate s-a înrăutățit în ultimii 15 ani, după moartea bunicului meu. Acesta avea să fie cel mai nefericit ajun al Anului Nou Chinezesc din viața ei.
Fragment pag. 15
Privind pe geamul mașinii la orașul ce îmi era familiar, m-am trezit întrebându-mă: Chiar plecăm? Chubby conducea şi mi-a spus: „Să nu deschizi geamul sub nicio formă.” Am rămas nedumerită: „E chiar atât de grav? Nu avem voie nici măcar să deschidem geamurile mașinii? Nu am dreptul să respir aer curat?” Gândul ăsta m-a întristat.
0
1
