Un nou spectacol de Radu Afrim la TNB

de D.S.     HotNews.ro
Marţi, 26 noiembrie 2019, 10:38 Actualitate | Cultură


"Trei surori", r. Radu Afrim
Foto: Afis spectacol
La început de decembrie, pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, Cehov se întâlneşte cu viziunea unuia dintre cei mai neconvenționali și mai talentați regizori de teatru din România, Radu Afrim.

După alte cinci spectacole realizate pe scenele teatrului, între care se află şi excepţionala montare cu „Pădurea spânzuraților” de la finalul anului trecut, Radu Afrim pregăteşte un nou spectacol, „Trei surori”- un scenariu (ne)firesc de liber după Cehov. Avanpremierele vor avea loc în zilele de 3 şi 4 decembrie, iar premiera oficială pe 5 decembrie 2019, ora 19.30, la Sala Studio.

E știut faptul că Afrim pune rar în scenă dramaturgie clasică, preferând texte contemporane sau scenarii proprii. Atunci când însă o face, propune modernizări extrem de personale și incitante, cu un puternic impact asupra spectatorilor. Lumile recreate de el după texte clasice au stârnit controverse, au deranjat chiar, dar spectacolele sale nu au lăsat pe nimeni indiferent.

Radu Afrim provoacă din nou publicul, oferind un remix al unei piese clasice, o revitalizare halucinantă și extrem de actuală a unei povești spuse de sute de ori, un spectacol puternic, original și șocant care, la fel ca toate creațiile marca Afrim, îi va scoate pe spectatori din zona lor de confort. Departe de montările în care spiritul Rusiei e redat prin clişee, „Trei surori” de Radu Afrim propune o viziune suprarealistă, amestec de absurd, comic, grotesc, dar și de profundă sensibilitate, care plasează povestea celor trei surori în România zilelor noastre. În noul său spectacol de la TNB, Afrim creează un univers care se mulează pe receptivitatea publicului contemporan, cu trimiteri evidente la actualitate, dar care se integrează atât de bine în lumea imaginată de Cehov în urmă cu peste 100 de ani.

"Trei surori" - repetitii: foto Radu Afrim
Foto: TNB
”Mi-am permis să citesc gândurile celor trei surori. Și ale lui Andrei. Și să le transcriu cuvânt cu cuvânt. Adică am mâzgălit tăcerea dintre vorbele lor vechi de peste o sută de ani. Oamenii mei gândesc non stop. Sunt bolnavi de gânduri. No spleen. Și ideal ar fi ca ei să acționeze. Deja încep să acționeze. Mi-am permis mai multe lucruri. Le-aș numi intervenții în natură (aproape) moartă. Sau puțină adrenalină în vivariu. Și cu toate astea n-am reușit să le schimb destinul. Să iau acest detaliu ca pe un eșec al meu?”, Radu Afrim.

Spectacolul se bucură de o distribuție alcătuită din unii dintre cei mai cunoscuți actori ai momentului, Raluca Aprodu, Natalia Călin, Flavia Giurgiu, Marius Manole, Emilian Oprea, Istvan Teglas, Irina Movilă, Ada Galeş, Ciprian Nicula, Florin Călbăjos, și este realizat în colaborare cu o echipă de artiști inovatori, cu care Afrim colaborează în mod constant: Irina Moscu – scenografie, Andrei Cozlac – video design, Călin Țopa – sound design.

Următoarele reprezentaţii vor avea loc în zilele de 28 şi 29 decembrie 2019, de la ora 19.30.


Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















308 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by