Albumele şi cărţile editate de ICR au reduceri de 30% la Târgul Gaudeamus 2019

de D.S.     HotNews.ro
Miercuri, 20 noiembrie 2019, 9:42 Actualitate | Cultură


Albumele si cartile ICR la Gaudeamus 2019
Foto: ICR
Institutul Cultural Român oferă albume şi cărţi publicate de Editura ICR la preţ redus de 30%, scrieri care vor fi disponibile, alături de revista Lettre Internationale (ediţia în limba română), în perioada 20-24 noiembrie, la ediţia 2019 a Târgului Internaţional de Carte Gaudeamus, de la Romexpo.

Cea de a XXVI-a ediție a Târgului Internaţional de carte Gaudeamus - Carte de învăţătură, eveniment organizat de Radio România, va avea loc într-un spaţiu expoziţional de 14.000 mp și prezintă publicului larg (aproximativ 100.000 de vizitatori anual) și profesioniștilor din domeniu ofertele a peste 300 de edituri româneşti şi străine, tipografii, instituţii de învăţământ, centre şi institute culturale, instituţii mass-media, agenţii de difuzare de carte, firme multimedia, agenţii literare, organizaţii non-guvernamentale cu profil cultural şi educaţional, asociaţii profesionale, librării, biblioteci.

Două lansări și noi apariții editoriale alcătuiesc oferta Institutului Cultural Român la Târgul Internațional de Carte Gaudeamus. Grafica standului ICR a fost realizată de arhitectul Răzvan Luscov.

Joi, 21 noiembrie, de la ora 17.00, la standul ICR, va avea loc lansarea cărţii Dragă Cioran. Cronica unei prietenii de Alina Diaconu. Participă: Anca Sîrghie, Gabriela Banu şi Aureliu Goci. Actrița Genoveva Preda va citi fragmente din carte.

„Cartea memorialistică «Dragă Cioran (Cronica unei prietenii)» a scriitoarei argentiniene Alina Diaconu anunță o dimensiune inedită, nonficțională, a creației sale ce o recomandă până în prezent ca autoare a nouă romane, a unor cărți de poezie, nuvele, aforisme și eseuri, totalizând 19 apariții în țara de adopție, cât și traduceri în franceză, engleză, română sau italiană. Un asemenea palmares dovedește că Alina Diaconu este cea mai valoroasă scriitoare de origine română de pe continentul Americii de Sud. Recent ea a fost primită și în Uniunea Scriitorilor din România. Construită poliedral, noua carte recompune într-un stil captivant, ca emotivitate a palpitului vieții autentice, imaginea unei mari personalități – gânditorul rășinărean, metec apatrid la Paris, autorul celebrei cărți «Pe culmile disperării» și al altora, ce uimesc lumea prin modul insolit în care proiectează angoasele existenței –, Alina Diaconu valorificând interviurile, conversațiile purtate în mansarda de pe strada Odeon a Parisului și cele telefonice, dedicațiile primite pe cărți, fotografiile, precum și cele 10 scrisori păstrate de la Cioran. În jurul acestui nume se profilează și alte chipuri importante de scriitori hispanici, precum Jorge Luis Borges, sau români, ca Eugen Ionescu, Mircea Eliade, autoarea însăși afirmându-și personalitatea cu o putere expresivă nuanțată. În acest fel, exegeza cioraniană câștigă un nou titlu, unul de o certă importanță documentară”, declară Anca Sîrghie, critic și istoric literar.

Alina Diaconu s-a născut la Bucureşti, România. În anii ’60 a ajuns cu părinţii la Buenos Aires, unde s-a stabilit şi a luat cetăţenia argentiniană. Este prozatoare şi colaborează la diferite publicaţii, semnând editoriale şi articole. A scris în pagina de “Opinii” a ziarului La Nación, în La Nación-online, în Clarín, în ziarul Perfil, iar în prezent, în suplimentul cultural al ziarului La Gacetadin Tucumán. Este autoarea a nouă romane (La Señora - Doamna; Buenas noches, profesor - Noapte bună, domnule profesor; Enamorada del muro - Îndrăgostită de un zid; Cama de Angeles - Pat de Îngeri; Los ojos azules - Ochii albaştri; Los devorados – Sfâşiaţii; El penultimo viaje - Penultima călătorie; Una mujer secreta - O femeie misterioasă; Avatar), cărora li se adaugă o carte de povestiri, o carte intitulată Preguntas con respuestas. Entrevistas a Ionesco, Borges, Girri, Sarduy y Cioran - Întrebări cu răspunsuri. Interviuri cu Ionesco, Borges, Girri, Sarduy şi Cioran, şi Calidoscopio - Caleidoscop, volum ce reuneşte note şi reflecţii pe teme cotidiene.

Alte lucrări: Ensayo general (2009), carte editată de Fundaţia Internaţională “Jorge Luís Borges” din Buenos Aires, şi o biografie a lui Buddha (2014) în Colecţia „Bărbaţi şi femei care au făcut istorie”, Ed. Aguilar, Buenos Aires.

În 2015, Alinei Diaconu i-a apărut Relámpagos. Máximas y Mínimas – Fulgere. Maxime şi minime, prima sa carte de aforisme, iar în 2016 i s-au editat Gritos y Susurros. 30 años de argentinidad – Strigăte şi şoapte. 30 de ani de argentinitate, cuprinzând o selecţie a editorialelor scrise de-a lungul a 30 de ani.

Cărţile sale de poezie sunt: Intimidades del Ser - Intimităţile Fiinţei (2005); Poemas del Silencio - Poemele Tăcerii (2007); Aleteos - Fâlfâit de aripi (2015), volum ilustrat cu gravuri de Guillermo Roux.

A fost tradusă în engleză, franceză şi română, volumele apărute în România fiind: Penultima călătorie (trad. Mirela Petcu, Editura Univers, 1994), Noapte bună, domnule profesor! (trad. Tudora Șandru, editura Cartea Românească, 1995) şi Ochii albaștri (trad. Mirela Petcu, Editura Paralela 45, 2007). Un amplu reportaj despre Borges din 1978 a fost publicat ca volum în Franţa, la Éditions du Capucin, în 2002 (Alina Diaconu, Entretien avec Jorge Luís Borges).

A primit numeroase premii naţionale şi internaţionale, între care Eşarfa de Onoare a SADE (Societatea Argentiniană a Scriitorilor) sau Meridianul de Argint, precum şi Bursa Fulbright. În 2009 şi în 2013 Guvernul român i-a conferit Medalia şi Diploma de Excelenţă pentru difuzarea culturii române şi a imaginii României în afara graniţelor.

În 2018 a fost declarată Personalitate Distinsă a Culturii de către Primăria oraşului Buenos Aires şi a primit premiul internaţional Prix Asolapo Italia.

Sâmbătă, de la ora 12.00, va fi lansată cartea Exerciţiul puterii - între împlinire şi eşec. Arheologii ale uimirii în teatrul lui Matei Vişniec, scrisă de Elena Roată, publicată la editura Niculescu, în prezenţa autoarei şi a invitaților: Matei Vișniec, Andrei Novac, Dorica Boltașu, Nicolae și Irina Ungureanu.

Volumul Exerciţiul puterii – între eșec și împlinire – Arheologii ale uimirii în teatrul lui Matei Vişniec, publicat de editura Niculescu, reprezintă un exercițiu de hermeneutică asupra textelor cunoscutului dramaturg, un proiect îndrăzneț realizat de 10 elevi ai Colegiului National „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu, coordonați de profesorii Elena Roată, Elena Velțan, Cristina Goanță și Daniel Murărița.

„Cititorii acestei cărți vor găsi în ea un admirabil laborator de libertate interioară și de demers critic, dar și un elogiu adus în comun culturii umaniste. Ne aflăm, aș spune, și într-o logică de rezistență culturală într-un moment când imensul imperiu al industriei de divertisment și al noilor tehnologii operează o spălare pe creier comparabilă cu cea a ideologiilor totalitare. A citi, a căuta sensuri, a reflecta... Avem atâta nevoie de aceste trei demersuri pentru a nu deveni niște mutanți ai societății de consum”, menționează Matei Vișniec în prefața cărții.


Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















278 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by