Dirijorul român Cristian Măcelaru - numit la conducerea Orchestrei Naționale a Franței

de Red. Stiri     HotNews.ro
Marţi, 12 noiembrie 2019, 14:19 Actualitate | Cultură


Dirijorul Cristian Macelaru
Foto: Orchestrele si Corurile Radio
Dirijorul român Cristian Măcelaru a fost desemnat să preia conducerea Orchestrei Naționale a Franței începând cu data de 1 septembrie 2021, potrivit France Musique. Potrivit Le Figaro, numirea este o "surpriză totală", având în vedere că, deși știut la nivel internațional, Măcelaru nu apărea pe nicio listă de favoriți pentru o astfel de poziție.

Cristian Măcelaru îi va succeda la conducerea Orchestrei Naționale a Franței lui Emmanuel Krivine, care a ocupat poziția timp de patru sezoane.

Sursa îl citează pe directorul muzical al Radio France, Michel Orier, care a spus, în ceea ce-l privește pe Măcelaru, că "a fost iubire la prima vedere toamna trecută, când a venit să conducă un program construit în cadrul festivalului de toamnă, un program foarte modern și contemporan (...) în urma acestui concert, muzicienii au cerut să poată lucra din nou alături de el asupra elementelor centrale din repertoriul lor, muzica franceză și marile piese. El a revenit în iulie pentru a lucra, între altele, la Valsul lui Ravel și Simfonia nr. 9 de Dvorak".
  • Cristian Măcelaru, în vârstă de 39 de ani, s-a născut în Timișoara și a studiat vioara, devenind la 19 ani cel mai tânăr concertmaestru al Orchestrei Simfonice din Miami. El și-a concentrat ulterior atenția asupra activității dirijorale, începând alături de Orchestra din Philadelphia. A câștigat premiul pentru dirijori Solti în 2014, de atunci colaborând regulat cu cele mai mari orchestre americane. A avut prima reprezentație la Carnegie Hall în februarie 2015. Este director muzical și dirijor al Feztivalului de Muzică Contemporană Cabrillo și dirijor principal al WDR Sinfonieorchester (Orchestra Simfonică din Koln).


Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















2548 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    Felicitari si respect (Marţi, 12 noiembrie 2019, 15:09)

    yoyosm [utilizator]

    ..


Abonare la comentarii cu RSS

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by