Cristian Vasile Petcu a fost eliberat luni din funcția de secretar general al Institutului Cultural Român. Acesta a fost numit recent pe acest post deși are o decizie definitivă de plagiat privind teza de doctorat în teologie. Ordinul de destituire a fost semnat de președintele ICR, Mirel Taloș.

Institutul Cultural RomanFoto: Agerpres

UPDATE În aprilie 2023, în baza unei decizii CCR din iunie 2022, Curtea de Apel București a anulat decizia de retragere a titlului de doctor al lui Cristian Vasile Petcu. Curtea Constituțională a decis în iunie 2022 că titlul de doctor poate fi retras de Ministerul Educației doar în cazul în care „nu a intrat în circuitul civil și nu a produs efecte juridice”. În cazul lui Cristian Vasile Petcu acesta a intrat în circuitul civil și a generat drepturi subiective prevăzute de lege.

Potrivit unor surse politice consultate de HotNews.ro, numirea lui Cristian Vasile Petru ar fi fost făcută de vicepreședintele Krizbai Bela Dan care i-a ținut temporar locul șefului ICR, Mirel Taloș, aflat în vizită la Bruxelles.

Mirel Taloș a confirmat pentru HotNews.ro că vicepreședintele căruia i-a delegat atribuțiile pe perioada deplasării sale la Bruxelles l-a numit pe Cristian Petcu secretar general, deși îi transmisese dezacordul său explicit.

„A făcut această numire în ciuda dezacordului explicit pe care i l-am transmis. Cred că a făcut această numire de conivență cu factori de decizie din PNL”, a declarat Mirel Taloș pentru HotNews.ro. ​