Indignare în Bosnia şi Kosovo după acordarea Premiului Nobel pentru Literatură lui Peter Handke: Un admirator al lui Slobodan Milosevic şi un "negaţionist"

de I.B.     HotNews.ro
Vineri, 11 octombrie 2019, 1:44 Actualitate | Cultură


Peter Handke
Foto: Wikimedia Commons
Mai multe voci s-au făcut auzite joi în Bosnia şi în Kosovo denunţând acordarea premiului Nobel pentru Literatură pentru anul 2019 austriacului Peter Handke, considerat un admirator al lui Slobodan Milosevic şi un "negaţionist" al crimelor din timpul războaielor din fosta Iugoslavie, informează AFP.

În 1996, la un an după încheierea conflictelor din Bosnia şi Croaţia, Peter Handke a publicat un pamflet care a stârnit controverse, "Dreptate pentru Serbia".

De asemenea, el a condamnat cu tărie în 1999 bombardamentele occidentale asupra Serbiei pentru a-l forţa pe Slobodan Milosevic, liderul de la Belgrad în toată această perioadă, să-şi retragă trupele din Kosovo.

Peter Handke a participat în 2006 la înmormântarea lui Milosevic - decedat în închisoare, în aşteptarea procesului pentru crime de război şi împotriva umanităţii - "Lumea, aşa-numita lume ştie totul despre Iugoslavia, Serbia. Lumea, aşa-numita lume, ştie totul despre Slobodan Milosevic", a declarat el, potrivit Agerpres.

În Serbia, ziarele au salutat acordarea Premiului Nobel pentru Literatură unui prieten al sârbilor, membru din 2012 al Academiei de Ştiinţe şi Arte din Belgrad.

Premiul Nobel pentru Literatură 2018 a fost atribuit scriitoarei poloneze Olga Tokarczuk iar cel pentru 2019 austriacului Peter Handke, anunță AFP. Premiul a fost acordat pentru doi ani fiindcă în 2018 s-a renunțat la acordarea lui după ce Academia Suedeză a fost subiectul unui uriaș scandal.

Poloneza Olga Tokarczuk s-a născut în 1962, iar în 2018 a câștigat prestigiosul premiu Man Booker International Prize pentru romanul ”Flights”.

Austriacul Peter Handke are 78 de ani și între 1944 și 1948 a trăit în zona ocupată de sovietici a Berlinului de Est. Romanul său din 1971, A Sorrow Beyond Dreams, este despre viața mamei sale, o slovenă din regiunea Carintia, care s-a sinucis.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















2006 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by