La aniversare: Câteva dulceți mai puțin știute despre George Enescu- webPR

de     HotNews.ro
Luni, 19 august 2019, 18:57 Actualitate | Cultură


George Enescu
Foto: Galeria Muzeulului National ”George Enescu"
​În urmă cu 138 de ani, în 19 august 1881, venea pe lume George Enescu. Documentul care atestă nașterea lui George Enescu a ajuns în păstrarea Arhivelor Naționale prin intermediul preotului Dumitru Furtună. Liveni-Vârnav, satul în care s-a născut Enescu, făcea parte, în 1881, din comuna Cordăreni. Această copie a actului de naștere a fost extrasă de la Primăria Dumeni pentru că satele din cuprinsul comunei Cordăreni aveau reședința la Dumeni potrivit Legii de organizare administrativ teritorială a comunelor rurale de la 1 mai 1904. Documentul apare prima dată publicat de muzicologul Viorel Cosma în lucrarea ”Enescu azi” (1981).


Estract din Registrul actelor de naștere din anul 1881 Nr. 76

Născutul Gheorghe Enescu, fiu a(l) dlui Costache Enescu și al dnei Maria
Act de naștere
Din anul una mie opt sute optzeci și unul, luna august, în nouă zile, orele opt post-meridiane.
Act de naștere a lui Gheorghe Enescu, de sexul bărbătesc, născut alaltăieri pe la orele opt post-meridiane, în comuna Cordăreni, fiu al d-lui Costache Enescu în etate de treizeci și trei de ani și a d-nei Maria Enescu în etate de treizeci de ani, ambii de profesie arendași, domiciliați în astă comună.
După declarațiunea făcută de tatăl care ne-a înfățișat copilul în ființă.
Întâiul nostru martor, Grigore a Babii, în etate de șaizeci și unu ani și al doilea martor, Toader Ilcu, în etate de cincizeci și opt ani, ambii de profesiune agricultori și domiciliați în astă comună, care au subscris acest act după ce li l- am citit împreună cu noi și cu declarantul, constatat după lege de noi Costache Petrescu, Primarul comunei Cordăreni și ofițerul stării civile.
(ss) C.Enescu, declarant
Martori:
(ss) Grigore a Babii
(ss) Toader Ilcu
(ss) Primar și ofițerul stării civile, Petrescu
Dat conform registrului de stare civilă pentru născuți din anul una mie opt sute optzeci și unul, astăzi, două ianuarie, anul una mie nouă sute douăzeci și șapte.
Notar comunei Dumeni, (ss) Nedescifrabil
Mențiune: ”lipsă st.civilă com. Cordăreni pe anul 1881”

Cum arată dorul de casă? Forme și culori.


”Muzicianul muzicienilor” cum l-a numit criticul Olin Downes pe maestrul George Enescu a fost un copil adorat de părinți. Întreaga viață Enescu va păstra cele mai frumoase amintiri despre locurile natale. Impresiile copilăriei întipărite în suflet vor fi exprimate atât prin intermediul limbajului muzical cât și prin limbajul plastic. Prin desen și pictură va da formă gândurilor sale. Mărturie stau nenumăratele scrisori adresate părinților săi și mătușii Tinca în perioada studiilor la Viena și Paris. Cumva acesta era modul prin care păstra cât mai vie legătura cu familia întrucât ajuns printre străini a simțit ”un fel de groază” pe care din orgoliu nu voia s-o dezvăluie. Scrisorile trimise acasă vor fi însoțite de cele mai multe ori de picturi și desene care amintesc de mediul în care a crescut. Enescu a povestit în variate interviuri despre pasiunea nutrită pentru culoare, afirma că opoziția culorilor îi dădea senzații tot atât de înfiorătoare ca și sunetele.

Când se întâmpla să facă o pată de cerneală pe caiet, în loc să șteargă cu guma ori să răzuie, observa cu ce seamănă și o transforma într-o floare, o insectă. Potrivit însemnărilor muzicologului Viorel Cosma, Enescu avea obiceiul să deseneze pe orice fel de hârtie, scrisori, foaie dictando, șervețele, foaie cu portative. Dacă mânca la restaurant, creiona figura comeseanului din fața sa ori pe cea a auditorilor când se găsea în sala de concert sau când era prezent la repetiția unui concert desena mâinile dirijorului.

Mătușa Tinca, sora mai mică a tatălui, îl învățase să deseneze, iar în corespondența cu aceasta observăm părerile împărtășite de cei doi. Într-o scrisoare datată 17 octombrie 1889, Enescu îi desenează mătușii Turnul Eiffel spunându-i ”cum m-ai mulțumit tu cu floricica ceea și eu te mulțumesc cu Tour Eiffel” și o roagă ca în următorul desen să facă casa văzută de pe deal. Tinca își ține promisiunea, îi trimite casa, iar în colțul scrisorii desenează și câteva floricele. Nu lipsesc din scrisorile lui Enescu nici jocurile de cuvinte. Turnul Eiffel este reprezentat din nou, în 26 octombrie 1889, însă de această dată luminat,

”Scumpa mea Tinca, Eată că ți-am făcut iar un Tour Eiffel. Roșu cela de primprejur este lumina electrică care intră prin ferul lui Tour Eiffel și merge tocmai sus ca să lumineze Parisul și să vadă oamenii minunea minunilor (Minciunea minciunilor)”. Dorința lui Enescu de a-i încuraja pe ceilalți se remarcă și din aceste scrisori în care apreciază și susține înclinația mătușii pentru desen, ”Floricica aceea m-a mulțumit foarte mult, cât era ea de frumușică”, ”spune-mi de te exercitezi cu pictura” în ciuda faptului că Tinca nu este mulțumită de picturile sale, dar încearcă să-i facă pe plac nepotului, ”Georgică dragă, am făcut salonul, partea dinspre antret, pe care ți-l trimit, dar nu e bine făcut și nici nu te aștepta c- am să pot face mai bine. Când ai să vii acasă ai să mă înveți cum trebuie să-l fac ca să fie bine făcut”. Același lucru se petrece și cu studiul pianului, copilul Enescu o roagă pe mătușă să exerseze la pian pentru a reuși să cânte mai bine decât el, ”te rog să te exersezi la piano cu notele pe care ți le-am trimis. Dacă n-ai să cânți mai bine decât mine, am să te cert”.

Atent la cei din jur

Maturitatea copilului Enescu și pornirea de a veni în sprijinul celorlalți a fost confirmată și de muzicologul Viorel Cosma. În lucrarea ”Enescu azi” (1981), Viorel Cosma notează un eveniment pe care i l-a relatat preotul Dumitru Furtună într-o scrisoare adresată în 25 iulie 1955. În 1886, Enescu participă alături de părinții săi la o serată muzicală organizată de soții Atanasiu în sala ”Zoller” din Dorohoi. Familia Atanasiu alege să interpreteze o doină la fluier și pian. Doamna Atanasiu, în timp ce-și acompania soțul la pian, s-a încurcat în câteva acorduri. Enescu, în vârstă de cinci ani, merge din proprie inițiativă lângă doamna Atanasiu, îi șoptește ceva la ureche iar doamna revine la acordul necesar. Copilul Enescu se întoarce lângă părinții săi, în aplauze.

Peste ani, declarațiile artiștilor care au intrat în contact cu Enescu vor certifica maniera tainică în care maestrul îi apropia de el. Compozitorul Mihai Mitrea Celarianu i-a povestit muzicologului Despina Petecel că l-a cunoscut pe Enescu în 1942 și a fost impresionat de privirea ”pe cât de concentrată și decisă, pe atât de visătoare” a celui pe care îl va considera ”una dintre cele mai fermecătoare personalități muzicale”. Aceeași privire serioasă dar totodată ”ațintită parcă spre depărtări tainice” îl impresionează și pe Alexandru Rădulescu, muzicianul care a făcut parte din cvartetul de coarde fondat și condus de Enescu. Alexandru Rădulescu își amintea de stilul delicat prin care risipea intimidarea partenerilor de scenă, integrându-i în universul său artistic și lăuntric. Ileana Racovitză, fiica muzicologului Emanoil Ciomac punctează starea transmisă de Enescu dirijorul, ”nu doar că te fascina, dar cădeai în transă”.

Revenind la schimbul de scrisori cu părinții, cel cu mama pune în evidență grija pe care i-o poartă și Enescu, nevoia de a o liniști în privința sănătății și de a-i îndepărta tulburarea legată de studiu,

”Sărut mânâle Mamă, [...] Sunt cât se poate de sănătos [...]. Spune-i babei să se poarte bine cu mata capoi'și găsește beleaua cu mine”. ”Scumpul meu George, Câtă bucurie îmi face când primesc cîteodată câte o scrisoare de la mata că ești sănătos și că te silești cu învățătura și mai ales cu muzica ce e mai principal”.

Tatălui îi povestește despre activitățile pe care le desfășoară cu domnișoara Lydia Cèdre, ”D-ra mi- a cumpărat un cerc ca să pot alerga” sau despre concertele la care participă, ”Eri am fost la concertul lui Bachrich [...]” și nu uită să-l întrebe ce face muzica mamei, gâștele. Din anumite scrisori se desprinde și dorul de casă „[...] astă noapte am visat că eram acasă [...]”., ”[...] plecarea noastră este așa de apropiată. Aș vrea ca săptămâna să treacă ca o zi”. Dorul de ținuturile natale este redat și în desen prin caii înfățișați în diferite ipostaze, la fântână, în fața casei etc. Tinca face o glumă și îi scrie că au acasă un ”cîrd de cai” pe care ar putea să-i înhame vizitiul să se plimbe cu ei.

Dulceți- sunetele șerbetului


Arta muzicală s-a împletit la Enescu nu doar cu arta plastică ci și cu arta culinară. Pianista Cella Delavrancea a păstrat o amintire despre un șerbet de porumb degustat împreună cu Enescu la o prietenă comună. Enescu a fost atât de impresionat de respectivul preparat încît a transpus la pian catifelarea și aroma șerbetului. În timpul studiilor la Viena și Paris, descoperim în schimbul de scrisori că Enescu primea de la mama sa șerbet de portocale, de lămâi, peltea de gutui sau de agrișe. Enescu îi mulțumește mamei pentru ”dulceți” într-o scrisoare din 25 decembrie 1889 și-i transmite că și-a cumpărat ”o linguriță de dulceți” și ”în fiecare seară eu (punândumă în pat) o linguriță de Dulceți”. Nouă ani mai târziu, buna lui prietenă, Nineta Duca îi va trimite fructe glasate, iar Enescu se bucură că-i îndulcesc puțin singurătatea. Preferința lui Enescu pentru dulciuri era cunoscută și în familia Cosmovici, rudele din partea mamei la care maestrul mergea deseori. Muzicologul Alexandru Cosmovici relatează un moment simpatic petrecut la una dintre vizitele bădiei Jorj. Savuroasele prăjituri făcute de coana Aneta, un fel de cremșnituri denumite senatori”, l-au convins pe Enescu să se bucure pe îndelete de vreo patru mari ”senatori”.


Bibliografie:


Cosma, Viorel, ”Enescu azi, Premise la redimensionarea personalității și operei ”, Timișoara, Ed. Facla, 1981; Cosmovici, Alexandru, ”George Enescu, în lumea muzicii și în familie”, București, Ed.Muzicală, 1990; Drăghici, Romeo, ”George Enescu, Biografie documentară, Copilăria și anii de studii (1881-1900)”, București, Muzeul de Istorie și Artă al Județului Bacău, 1973; Kogălniceanu, Ilie, ”Destăinuiri despre George Enescu”, București, Ed.Minerva, 1996; Manolache, Laura, ”George Enescu, Interviuri, vol.I (1898-1936), București, Ed.Muzicală, 1988; Petecel Theodoru, Despina, ”George Enescu - Reverie și mit”, București, Ed. Muzicală, 2014; ”Memoria Arhivelor Botoșănene, George Enescu”, Ediție de documente întocmită de Balanovici, Sergiu; Știrbăț, Gheorghe-Florin; Crăcană, Rodica; Alexie, Lidia, Iași, Ed.Pim, 2016

Text de Mădălina Mărgăritescu
Foto: Boris Lipnitzki, George Enescu, Paris, 1936 © Roger-Viollet






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















2331 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version