Donație de 500.000 de dolari a Departamentului de Stat pentru restaurarea unei biserici fortificate din Sibiu

de Redactia     HotNews.ro
Joi, 25 iulie 2019, 18:41 Actualitate | Cultură


Alma Vii
Foto: Facebook
O donație de 500.000 de dolari a fost făcută de Departamentul de Stat pentru restaurarea bisericii fortificate medievale din satul Alma Vii din județul Sibiu, anunță Ambasada Statelor Unite.

Potrivit sursei citate, ambasadorul Hans Klemm donează 500.000 de dolari fundaţiei Mihai Eminescu Trust, ca parte a programului special al Departamentului de Stat “Fondul Ambasadorial pentru Conservarea Patrimoniului Cultural”.

Aceasta este cea mai substanțială finanţare AFCP din lume acordată anul acesta de către Departamentul de Stat. Fondurile sunt destinate restaurării bisericii fortificate medievale din satul Alma Vii, judeţul Sibiu, sub îndrumarea fundației Mihai Eminescu Trust, un ONG care lucrează de aproape 20 de ani la restaurarea clădirilor de importanță istorică și la revitalizarea satelor din regiune.

"Acest proiect nu vizează doar o clădire, ci este o investiție în comunitatea din Alma Vii. Faptul că ne aflăm astăzi aici demonstrează forța și viziunea proiectului propus de Fundația Mihai Eminescu Trust. Această competiție (AFCP) are loc anual, iar anul acesta, în 2019, dintre toate propunerile venite din partea tuturor ambasadorilor și ambasadelor SUA din întreaga lume, proiectul de restaurare a bisericii de aici, din Alma Vii a obținut cea mai mare finanțare. Felicitări! Sper că finanțarea va constitui o contribuție semnificativă la lucrările necesare la biserică, însă va fi nevoie de dumneavoastră, de comunitate, pentru a asigura un succes de durată al tuturor acestor proiecte”, a spus ambasadorul Hans Klemm.

Se așteaptă ca lucrările de restaurare să se încheie în patru ani.

Biserica datează de la începutul secolului al XIV-lea, dar fortificația din jurul ei a fost ridicată aproape două secole mai târziu. La începutul secolului XVI, biserica de mici dimensiuni a fost fortificată prin supraînălțarea corului cu două etaje de apărare accesibile printr-o scară mobilă, ultimul susținut pe console de piatră profilate ce deschid între ele guri de smoală. Orga bisericii, construită în 1840, este amplasată în capătul de vest al sălii, prilej cu care a fost ridicată și o mică anexă care îi găzduiește foalele. În 1966 a fost făcută o masivă restaurare, care a redat cetății aspectul inițial, înlăturând unele adăugiri moderne.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.














1076 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    Foarte bine (Joi, 25 iulie 2019, 21:16)

    Maniu [utilizator]

    ambasada a donat si pentru restaurarea Casei /Muzeului Aman.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version