webPR: Premieră în lumea muzeală din Europa: Muzeul Antipa, primul beneficiar al uneia dintre cele mai inovatoare tehnologii japoneze anticutremur

de     webPR.ro
Luni, 22 iulie 2019, 13:44 Actualitate | Cultură


Deinotherium gigantissimum dupa cutremurul din 1977
Foto: Muzeul Antipa
​Aproape 9 luni de muncă laborioasă și anevoioasă au fost necesare pentru ca actualul schelet de Deinotherium gigantissimum să fie restaurat după dezastrul pe care l-a suferit pe 4 martie 1977. Această comoară a Muzeului Antipa, o piesă de valoare științifică mondială și un exponat de excepție din patrimoniul cultural al României nu ar mai putea „supraviețui’’ unui alt cutremur de asemenea magnitudine.

Sistemul de izolare seismică din Japonia este instalat în premieră în România și în Europa pentru unul dintre cele mai prețioase specimene din patrimoniul național, scheletul de Deinotherium gigantissimum, uriașul de peste 4 m înălțime și aproape tot atât lungime care poate fi admirat încă de la intrarea în holul central al muzeului.

„Importantele pagube produse în colecții după cele două cutremure majore din 1940 și 1977 au determinat Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” să acționeze pro-activ, prin aducerea și implementarea tehnologiei japoneze „μ-Solator”, ceea ce permite protejarea specimenelor prețioase și pieselor de patrimoniu din România împotriva unui posibil cutremur major în București. Acesta este un proiect pilot la nivel european, astfel încât tehnologia inovatoare să poată fi vazută sau/și testată de oricine dorește implementarea unei soluții similare. Proiectul a fost posibil și prin implicarea MOL România, sponsor principal al Muzeului Antipa” - dr. Luis Ovidiu Popa, directorul Muzeului Antipa.

Marți, 23 iulie 2019, de la ora 11.00, vă invităm la o demonstrație publică a modului în care funcționează μ-Solator! Dispozitivul va fi testat în prezența Ministrului Culturii și Identității Naționale, Valeriu-Daniel Breaz, a dlui dr. Luis Ovidiu Popa, Directorul Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, a oficialilor de la Ambasada Japoniei în România, a dlui Takanori Sato, președintele Ideal Brain Co. Ltd., doctor în Inginerie și Arhitect.

Tehnologia dezvoltată de Ideal Brain Co., Ltd. a primit Gold Award la Good Design Award, 2016, și se bazează pe un principiu nou și inovator, care implică două plăci extrem de subțiri, de doar 3 mm fiecare. În momentul unui cutremur cu o magnitudine mai mare de 4, sistemul se activează și izolează în mod complet obiectul de mișcarea solului.

Aceasta este cea mai subțire tehnologie antiseism disponibilă în lume, care protejează colecții de artă, obiecte de patrimoniu naționale, servere și spații de stocare a datelor în Japonia și America, și a trecut proba a două cutremure majore în Japonia, iar aceasta este prima ei instalare în Europa.

La etaj este dispozitivul pentru demonstrații, o replică în miniatură a tehnologiei japoneze de prevenire a daunelor produse de cutremure, în scopul de a demonstra performanța sistemului, iar vizitatorii muzeului pot testa și experimenta tehnologia.

Sponsor principal: MOL România
Parteneri media: Radio Romania Cultural, Centruldepresa.ro, HotNews.ro, National Geographic Romania
Detalii: www.antipa.ro și pe pagina de Facebook a Muzeului Antipa: www.facebook.com/muzeulantipa.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















811 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version