​„Cenușăreasa”, operă pop în premieră la finalul stagiunii Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”

de D.S.     HotNews.ro
Joi, 20 iunie 2019, 10:38 Actualitate | Cultură


​​"Cenușăreasa", operă pop
Foto: Teatrul de Opereta Ion Dacian
Teatrul Naţional de Operetă şi Musical "Ion Dacian" va prezenta în premieră pe 28 și 30 iunie 2019 opera pop Cenușăreasa, compusă de GianPaolo Mazzoli, Oliviero Lacagnina și Mario Menicagli. La realizarea spectacolului vor participa soliștii, corul și orchestra teatrului, precum și studenți și absolvenți ai Universității Naționale de Muzică București. Primul spectacol va fi dirijat chiar de unul dintre compozitori, GianPaolo Mazzoli, iar al doilea spectacol se va desfășura sub conducerea muzicală a dirijorului Constantin Grigore. Regia este semnată de Cătălin Voineag, iar scenografia de arh. Cătălin Ionescu-Arbore.

A fost odată ca niciodată o tânără fată pe care toți o numeau "Cenușăreasa" și care, în ciuda greutăților, și-a întâlnit dragostea vieții la un bal... Dacă ar fi o poveste din zilele noastre, cum s-ar petrece acest lucru? Și-ar mai pierde o Cenușăreasă modernă pantoful... sau... un alt obiect? Și totuși, dragostea pare să fie aceeași în toate epocile, cu neliniștile, căutările și fluturii ei, dar... mijloacele de a reuși să găsești persoana potrivită se mai schimbă, de aceea vă așteptăm să descoperim împreună cum îl ajută pe prinț tehnologia modernă în găsirea sufletului pereche.

PREMIERĂ CENUȘĂREASA (operă pop)

de GianPaolo Mazzoli, Oliviero Lacagnina și Mario Menicagli

Libretul de Mario Menicagli, adaptare după Charles Perrault
Traducerea și adaptarea libretului în limba română: Laura Niculescu

Distribuția:

Cenușăreasa: Daniela Bucșan / Cristina Popa
Prințul: George Ionuț Vîrban
Regele / Tatăl Cenușăresei: Arnold Mack
Clotilde: Diana Vornicu
Grimilde: Patricia Seymour
Berenice: Cristina Trandafir
Smemorina: Miruna Iancu
Figaro: Robert Enache
Basilio: Anton Zidaru
Primul Ministru: Teodor Vădana
Gardianul: Mihăiță Radu
Anastasia / Genoveffa: Ligia Dună
Bufonul Regelui: Adriana Nicolae / Roxana Tudor

Orchestra și Corul Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”

Conducerea muzicală:
GianPaolo Mazzoli
Constantin Grigore

Regia artistică: Cătălin Voineag
Scenografia: PhD. Arh. Cătălin Ionescu-Arbore
Mișcarea scenică: Andreea Toma
Dirijorul corului: Aurel Muraru
Pregătirea muzicală: Adina Cocargeanu, Alexandru Burcă
Asistent regie: Arnold Mack

Coordonare tehnică: Emil Popescu

Cenușăreasa este o domnișoară vivace, sclipitoare, dar care duce o viață amară din cauza mamei sale vitrege, Berenice, și a surorilor vitrege, Clotilde și Grimilde. Tatăl ei este un om de afaceri educat și doar prezența lui îi îndulcește existența. Fata este apropiată de cei doi prieteni, un motănel și un ursuleț de pluș, Figaro și Basilio, cu care doar ea poate comunica.
Tatăl ei moare într-una din călătoriile sale, iar pentru Cenușăreasa viața devine și mai grea: este supusă la multă muncă și insulte, precum și la pedepse grele de către mama vitregă și cele două surori neprietenoase.
Între timp, la palatul regal, regele își blestemă soarta ce i-a dăruit un fiu pierde-vară, care nu dorește să se însoare ca să-i poată dărui nepoți. De aceea pune la cale un plan împreună cu primul ministru, pentru a găsi o logodnică pentru fiul său. În seara în care se va da o serbare la palat, unde vor fi invitate toate fetele regatului, tânărul moștenitor la tron va trebui să-și aleagă ursita și să o ia de soție.
Vestea sosește și la casa Cenușăresei în timp real, prin internet, iar Berenice și fiicele sale îi dau și mai multe lucruri de făcut Cenușăresei, de aceea ea se vede în imposibilitatea de a participa la serbare.
Rămasă singură cu cei doi prieteni, ea vede intrând în casă o femeie cam ciudată care, culmea, se înțelege cu animăluțele de pluș și chiar conversează cu ele. Aceasta este Smemorina, o zână care se îngrijește ca Cenușăreasa să fie îmbrăcată și încălțată într-o clipă pentru marele eveniment. Fata e în culmea fericirii, căci primește chiar și un celular de ultimă generație, a cărui alarmă va suna în momentul în care va trebui să dispară de la petrecere, ca vraja să nu se destrame.
Cenușăreasa apare la serbare, uimindu-i pe toți cu frumusețea ei. Prințul e fermecat și nu ezită să o invite la dans, după care pe neașteptate, celularul sună, iar frumoasa dispare brusc, pierzându-și telefonul. A doua zi ea le va povesti bunilor săi prieteni despre seara minunată petrecută alături de prinț.
Regelui și ministrului nu le vine să creadă că le-a scăpat printre degete o ocazie atât de importantă, de a-i găsi prințului o soție. Deoarece telefonul pierdut nu poate fi deschis decât cu amprenta personală, primul ministru anunță că aparatul va fi expus în piața orașului, unde orice fată poate dovedi că ea este posesoarea telefonului mobil. Dar încercările sunt ratate de toate tinerele care încearcă să-l deschidă, inclusiv de surorile vitrege. Aflată din întâmplare în piață, Cenusăreasa este chemată de un gardian să facă încercarea cu amprenta. Telefonul se activează și gardianul îi indică un număr la care să sune, iar la capătul celălalt răspunde însuși... prințul! El sosește în grabă și anunță tuturor logodna lui cu Cenușăreasa. Ea le va ierta pe surorile și pe mama ei vitregă, iar acestea îi felicită cu entuziasm pe cei doi tineri.

Sediul sălii de spectacole - str. Octavian Goga nr. 1, sector 3 (lângă Biblioteca Națională).

Bilete:
https://startickets.ro/opereta
https://www.ticketstore.ro/ro/eticheta/6/opereta


Citeste mai multe despre   
















183 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version