Cade cortina la Operele din Iași și Cluj. Banii pentru spectacolele din stagiunea viitoare, tăiați

de Redactia     HotNews.ro
Joi, 6 iunie 2019, 11:38 Actualitate | Cultură


Opera Iasi
Foto: Ziarul de Iasi
Opera din Iaşi riscă să nu îşi poată susţine spectacolele stagiunea viitoare din lipsă de bani, a avertizat managerul instituţiei, Beatrice Rancea. Ea a explicat că au fost înştiinţaţi săptămâna trecută, printr-o hârtie de la Ministerul Culturii, că bugetul pentru "Bunuri şi servicii“ a fost redus la 30% din valoare, iar acest lucru i-ar împiedica să îşi plătească colaboratorii, fără de care nu poate fi susţinut nici un spectacol. Practic, afirmă Rancea, în acest moment mai sunt bani doar pentru întreţinerea clădirii, scrie Ziarul de Iași. Și Opera clujeană se află într-o situaţie similară, începutul de stagiune fiind pus sub semnul întrebării.

Premiera spectacolului "Evgheni Oneghin", de Piotr Ilici Ceaikovski, care revine în 8 iunie pe scena Operei Naţionale Române din Iaşi, după aproximativ 40 de ani, este umbrită de probleme financiare.

Managerul Operei din Iaşi, Beatrice Rancea, a anunţat că este posibil ca spectacolele de la începutul stagiunii viitoare să nu se mai țină, Ministerul Culturii reducând bugetul pentru "Bunuri şi servicii“ la 30%.

În raportul de acti­vitate trimis la Ministerul Culturii, managerul Rancea estimează pe anul 2019 un buget de 44 milioane lei, din care cheltuielile salariale reprezintă 30,8 milioane, iar cheltuielile cu „Bunuri şi servicii“ sunt în jur de 11 milioane de lei, adică un sfert. "Acum o săptămână, din păcate, am primit o hârtie din partea Ministerului Culturii în care eram atenţionaţi că bugetul pe care îl aşteptam pentru «Bunuri şi servicii» pe această lună, buget care oricum era insuficient pentru a ne desfăşura în bune condiţii activitatea, s-a redus şi vom primi doar 30% din valoarea acestuia. Asta înseamnă că există riscul, asta dacă nu se întâmplă o minune, să nu ne mai desfăşurăm activitatea“, a explicat Beatrice Rancea într-o conferință de presă.

Managerul a explicat că într-o situaţie similară se află şi alte instituţii de cultură din subordinea Ministerului Culturii, însă cele mai afectate ar fi operele naţionale, care nu funcționa fără colaboratori, fiecare spectacol presupunând munca unui număr foarte mare de oameni.

"Împreună cu domnul Florin Estefan am făcut un memoriu către Ministerul Culturii, există şi un alt memoriu trimis, semnat şi acela de către noi, acela fiind trimis de domnul Ion Caramitru şi semnat de toate instituţiile de cultură din ţară subordonate Ministerului Culturii. În memoriu este prezentat acest aspect care practic opreşte complet activitatea, însă situaţia operelor este specială. Pentru că dacă noi luna viitoare noi nu avem bani pentru producţiile în derulare şi pentru colaboratori, fără de care noi nu ne putem desfăşura activitatea şi nicio operă din ţară nu-şi poate susţine activitatea, practic nu vom mai juca“, a adăugat Betrice Rancea.

Florin Estefan, managerul Operei din Cluj, aflat la Iaşi cu spectacolul „Evgheni Oneghin“ în care joacă rolul principal, spune că Opera clujeană se află într-o situaţie similară, iar începutul de stagiune este pus sub semnul întrebării.

"Bugetul pentru «Bunuri şi servicii», unde intră şi producţia şi funcţionalitatea instituţiei, cu colaboratorii permanenţi în primul rând, fără să mai vorbim de invitaţi, cheltuielile de regie sau altele, acel buget de «Bunuri şi servicii» este în jur de 7% din bugetul general, salariile având ponderea cea mai mare, adică în jur de 92%. Iar de cheltuieli de capital şi investiţii nu poate fi vorba. Acesta este cel mai frumos vis. Eu de când sunt director la Opera din Cluj nu am văzut bani la acest capitol. Problema care ne macină nu este că nu ne vom permite să facem producţii noi, ci problema este că sunt oameni care vin zi de zi la serviciu în regim de angajaţi, dar care sunt plătiţi ca şi colaboratori permanenţi cu sumele aproape jumătate din salariul unui coleg cu care munceşte cot la cot, dar este angajat plin al operei. Iar acum nici acest salariu nu îl vom mai putea plăti, pentru că din suma aprobată pe trimestru şi alocată pe lunile care vin, este de doar 30% din voloarea ei şi asta doar pentru că aşa a hotărât cineva. Fără să nu se spună o Hotărâre de Guvern sau o Ordonanţă, să menţioneze un act normativ în acest sens“, explică Florin Estefan.

În această toamnă, Opera din Cluj împlineşte 100 de ani de la înfiinţare. Practic, conform declaraţiilor celor doi manageri, la 100 de ani de la semnarea actului de înfiinţare, Opera din Cluj ar putea să nu îşi poată deschide stagiunea.

















13345 vizualizari

  • +4 (4 voturi)    
    votati in continuare PSD (Joi, 6 iunie 2019, 11:48)

    mmmircea [utilizator]

    si o sa tot aveti 80-90% din buget blocat in salarii, dar nu asta va doreati de fapt, salarii mai mari ? uite acum le aveti, dar nu e bine nici asa...
  • +3 (3 voturi)    
    Nu ne trebuie cultura (Joi, 6 iunie 2019, 11:48)

    varavara [utilizator]

    Dar ce ne trebuie noua cultura? Foarte bine ca le-au taiat banii din buget, asta ar trebui sa se intample la toate teatrele si operele din tara. Mai bine se indreapta banii spre pensiile speciale ale alesilor si protejatilor lor, la salariile babane pe care si le acorda singuri plus la multe alteinterese de partid ale psd-alde.
    Votatii cu incredere in continuare fratilor.
  • +2 (2 voturi)    
    Pai trebuia platit regeste Tudorel Toader (Joi, 6 iunie 2019, 12:33)

    Habermas [utilizator]

    pentru serviciile aduse Mafiei PSD-ALDE-UDMR. Plus Pensiile nesimtite. De unde sa ma ramana bani pentru Opera?
    • 0 (0 voturi)    
      ceva mai idiot n-ai gasit? (Sâmbătă, 8 iunie 2019, 2:07)

      srpc [utilizator] i-a raspuns lui Habermas

      vezi ca managerul de la Cluj a declarat, mai apoi, ca in toamna se redeschide stagiunea as usually, adica e un fake news toata povestea
  • +2 (2 voturi)    
    Smecherii din Bucuresti (Joi, 6 iunie 2019, 12:34)

    Habermas [utilizator]

    Vor sa distruga cultura din Iasi si Cluj.
    Ghici de ce. (In afara de redirectionarea banilor catre propriul buzunar. Si aia).
  • +2 (2 voturi)    
    mafia (Joi, 6 iunie 2019, 17:42)

    dorian96 [utilizator]

    vad ca ascundeti comentariile nefavorabile. spunea ca evident ca nu are buget daca plateste cu sume exorbitante pe cei din jurul ei care au cite 2 sau chiar 3 contracte in aceeasi institutie.
  • +2 (2 voturi)    
    .... (Vineri, 7 iunie 2019, 0:02)

    Aaaaa11111 [utilizator]

    Normal ca nu le ajung banii in bugete, pt. ca managerii trebuie sa-si achite si datoriile morale fata de cei care le-au furnizat colaborari private (cu alte entitati), prin contraservicii din bani publici, pe sume exorbitante in comparatie cu valoarea bugetelor de care se plang cu atata dramatism. Se tot folosesc de pretextul colaboratorilor permanenti, pe care fix managerii ii lasa la coada listei , ca si importanta a cheltuielilor.
  • +2 (2 voturi)    
    mda (Vineri, 7 iunie 2019, 6:55)

    adrian_rolland [utilizator]

    Asa zis 'manageri" pusi politic. Un ADEVARAT manager poate cauta sponsori sau alte variante de colaborare, Sa produca acte de cultura care sa aduca PLATITORI DE BILETE din care sa plateasca actorii.. asa cum fac toti cei care au teatre private, nu au contracte cu primaria si supravietuiesc.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version