Lansarea carții Democrația sub asediu și o discuție despre alegerile europarlamentare, miercuri 29 mai

de     HotNews.ro
Marţi, 28 mai 2019, 18:00 Actualitate | Cultură


Democratia sub asediu
Foto: Hotnews
Miercuri, 29 mai, la ora 19.00, puteti asista la lansarea volumului colectiv ”Democratia sub asediu. România în context regional”, îngrijit de Armand Gosu și Alexandru Gussi, la Librăria Cărturești - Verona. La eveniment participă:
Teodor Baconschi, Radu Carp, Armand Goșu, Alexandru Gussi.


Textul de pe coperta a patra:

Scopul lucrării de față este să contribuie la înțelegerea etapei în care se află regimul politic din România, dar și din câteva țări vecine: Ungaria, Turcia, Republica Moldova, Federația Rusă. Ce au în comun toate aceste țări? După aproape treizeci de ani de la căderea regimurilor comuniste, asistăm la o așa-numită „de-democratizare”, la un recul al instituțiilor democratice și la utilizarea legitimității democratice în scopul consolidării unor regimuri din ce în ce mai puțin pluraliste, chiar autoritare.

Autorii nu forțează comparații, nu inventează false similitudini. Ei prezintă câteva studii de caz care, cu toată specificitatea fiecărei țări, surprind criza generală a modelului democratic. Sistemele politice din democrațiile occidentale, chiar valabilitatea modelului au fost puse sub semnul întrebării după marea criză economică din 2008- 2010.

Semnatarii acestor texte, experți, cercetători și profesori din România, Turcia, Italia, Republica Moldova, nu emit nicio pretenție de exhaustivitate, nici nu propun o paradigmă unică, ci oferă o serie de informații, elemente explicative și ipoteze care pot clarifica tabloul general al procesului „de-democratizarii” din regiune.

Autorii își propun să contribuie, în acest fel, la dezbaterea publică din România pe aceste teme atât de actuale.







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















864 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version