Grupul Humanitas la Bookfest 2019

de D.S.     HotNews.ro
Miercuri, 15 mai 2019, 10:41 Actualitate | Cultură


Grupul Humanitas la Bookfest
Foto: Poster
Peste 1000 de titluri, 70 de cărți-eveniment, 26 de lansări, sesiuni de autografe, întâlniri cu scriitori, istorici, editori, traducători, critici literari, actori, regizori și jurnaliști celebri este oferta Grupului Humanitas la Bookfest 2019.

Humanitas și Humanitas Fiction vă așteaptă la Bookfest 2019, în perioada 29 mai–2 iunie, cu evenimentele editoriale ale verii, noi titluri de autori români și străini, ediții în limba română ale bestsellerurilor internaționale din ultimele luni, publicate în îndrăgitele colecții de istorie, memorii-jurnale, eseistică, filozofie, literatură română contemporană și universală, știință, carte pentru copii.

Cele 26 de evenimente care se vor desfășura în standul Humanitas vă vor oferi prilejul de a vă întâlni cu Mircea Cărtărescu, Horia-Roman Patapievici, Gabriel Liiceanu, Dan C. Mihăilescu, Lucian Boia, Radu Paraschivescu, Ioana Nicolaie, Andrei Cornea, Ana Blandiana, Tatiana Niculescu, Cătălin Pavel, Andrei Pippidi, Ioana Pârvulescu, Valentin Naumescu, Ioan Stanomir, Marius Chivu, Didier Decoin, Francisca Băltăceanu, Monica Broșteanu, Augustin Lazăr, Vlad Alexandrescu, Ion Vianu, Lidia Bodea, Mihaela Miroiu, Denisa Comănescu, Valeriu Nicolae, Cosmin Ciotloș, Georgeta Filitti, Alina Pavelescu, Cristina Vremeș, Vitalie Ciobanu, Dumitru Crudu, Bogdan Aurescu, Andrei Șerban, Marius Manole, Vlad Zografi, Cristian Presură, Ovidiu Cristea, Andrei Timotin, Dinu Flămând, Luana Schidu, Luminița Bălan, Mugur Zlotea, Diana Yuksel, Alexandra Coliban, Dragoș Bucur, Natalie Ester, Ioana Bâldea Constantinescu, Mihaela Dedeoglu, Andreea Răsuceanu, Sever Voinescu, Ovidiu Nahoi, Anca Milu Vaidesegan, Doru Căstăian.

Sâmbătă, 1 iunie, de la ora 11.00, Humanitas Junior îi așteaptă pe cei mici la o întâlnire cu Carmen Tiderle, cunoscută autoare de cărți pentru copii, ilustratorul Petridean și editorul Iustina Croitoru despre cea mai nouă carte poznașă a colecției: Cine a pus piper în mare? Poezii pentru copii.

În cadrul programului „Marea Britanie, țară invitată de onoare“, Editura Humanitas Fiction vă invită sâmbătă, 1 iunie, începând cu ora 14.30, la dezbaterea dedicată seriei „Hogarth Shakespeare“, la care vor participa scriitoarea Ioana Pârvulescu și traducătorii Vali Florescu și George Volceanov. Demarat în 2015 în Marea Britanie, la 400 de ani de la moartea marelui Will şi preluat deja de edituri din peste 30 de ţări, acest proiect literar lansat la inițiativa editurii britanice Hogarth propune revizitarea capodoperelor shakespeariene de către unii dintre cei mai bine cotaţi scriitori actuali ca Jeanette Winterson, Howard Jacobson, Margret Atwood, Anne Tyler, Tracy Chevalier, Jo Nesbø, Edward St Aubyn sau Gillian Flynn – care le reimaginează pentru secolul XXI. Șase din cele opt volume ale proiectului au apărut deja în colecția „Raftul Denisei“. Tot în cadrul programului „Marea Britanie, țară invitată de onoare“, în aceeași zi, de la ora 15, Editura Humanitas Fiction vă așteaptă la dezbaterea cu titlul „Trei noi romane ale unor scriitoare marcante de limbă engleză“, pornind de la romanele Sonata Gustav de Rose Tremain, Ministerul fericirii supreme de Arundhati Roy și Monsieur Karenin de Vesna Goldsworthy. La eveniment vor participa scriitoarele Ioana Bâldea Constantinescu, Veronica D. Niculescu și traducătoarele Alexandra Coliban și Luana Schidu. Ambele dezbateri vor fi organizate la standul British Council, iar moderatorul va fi Denisa Comănescu, director general al Editurii Humanitas Fiction.

Toate cele peste 1 000 de titluri, cărți și audiobookuri, vor avea reduceri de preț de 10%, iar edițiile de colecție vor putea fi cumpărate la prețuri speciale valabile numai la Bookfest.
A XIV-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest va avea loc în pavilionul B2 al Complexului Expozițional Romexpo. Intrarea este liberă.

Vineri, 31 mai
16.00

Lansare de carte și sesiune de autografe

DAN C. MIHĂILESCU, Podul cu vechituri
Vor vorbi: Dan C. Mihăilescu, Ioana Pârvulescu, Georgeta Filitti


16.30
Lansări de carte
MO YAN, Un lup atârnă în cais, cu capul în jos
YI IN-HWA, Imperiul fără de sfârșit
Vor vorbi: Luminița Bălan, Mugur Zlotea, Diana Yuksel, Denisa Comănescu


17.00
Lansare de carte
DOINA CORNEA, Puterea fragilității
Vor vorbi: Ana Blandiana, Gabriel Liiceanu, Radu Paraschivescu


17.30
Lansare de carte și sesiune de autografe
CĂTĂLIN PAVEL, De la Neanderthal la Taj Mahal. O arheologie a iubirii
Vor vorbi: Cătălin Pavel, Dragoș Bucur, Natalie Ester, Marius Chivu


18.00
Lansare de carte și sesiune de autografe
ANDREI CORNEA, Amintiri din epoca lui Bibi. O post-utopie
Vor vorbi: Andrei Cornea, Ioana Pârvulescu, Radu Paraschivescu


18.30
Lansare de carte
NICOLAE IORGA, Jurnalul ultimilor ani, 1938–1940. Inedit
Vor vorbi: Andrei Pippidi, Ovidiu Cristea, Andrei Timotin
Sâmbătă, 1 iunie

11.00
Eveniment Humanitas Junior
Lansare de carte și sesiune de autografe
CARMEN TIDERLE, Cine a pus piper în mare? Poezii pentru copii, cu ilustrații de PETRIDEAN
Vor vorbi: Carmen Tiderle, Petridean, Iustina Croitoru


12.00
Lansare de carte și sesiune de autografe
LUCIAN BOIA, Cum am trecut prin comunism Al doilea sfert de veac
Vor vorbi: Lucian Boia, Ioan Stanomir


12.30
Lansare de carte și sesiune de autografe
DIDIER DECOIN, Biroul pentru Grădini și Iazuri
Vor vorbi: Didier Decoin, Mihaela Dedeoglu, Denisa Comănescu


13.00
Lansare de carte și sesiune de autografe
MIRCEA CĂRTĂRESCU, Melancolia
Vor vorbi: Mircea Cărtărescu, Ioana Pârvulescu, Cosmin Ciotloș


13.45
Lansare de carte și sesiune de autografe
GABRIEL LIICEANU, Caiet de ricoșat gânduri sau despre misterioasa circulație a ideilor de-a lungul timpului
Vor vorbi: Gabriel Liiceanu, Horia-Roman Patapievici


14.30
Lansare de carte și sesiune de autografe
FRANCISCA BĂLTĂCEANU, MONICA BROȘTEANU, Martori ai Fericirii. Şapte vieţi de sfinți români
Vor vorbi: Francisca Băltăceanu, Monica Broșteanu, Augustin Lazăr,
Gabriel Liiceanu


15.00
Lansare de carte și sesiune de autografe
HORIA-ROMAN PATAPIEVICI, Anii urii
Vor vorbi: Horia-Roman Patapievici, Gabriel Liiceanu


15.45
Lansare de carte și sesiune de autografe
TATIANA NICULESCU, Regele și Duduia. Carol II și Elena Lupescu dincolo de bârfe și clișee
Vor vorbi: Tatiana Niculescu, Ioana Pârvulescu, Alina Pavelescu


16.30
Lansare de carte
MICHEL HOUELLEBECQ, Serotonină
Vor vorbi: Sever Voinescu, Ovidiu Nahoi, Denisa Comănescu


Citeste mai multe despre   
















361 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version