Marți, 23 aprilie, ora 11, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, va avea loc conferința de presă susținută de Vlad Alexandrescu, Gabriel Liiceanu și Lidia Bodea despre Copiii lui Irod. Raport moral asupra copiilor lăsați în grija statului, o nouă carte prin care Editura Humanitas își propune să atragă atenția opiniei publice, instituțiilor și organizațiilor competente asupra situațiilor critice din societatea românească, în încercarea de a-i ajuta pe cei vulnerabili, pe care abandonul, sărăcia sau boala îi transformă în victime.

Copiii lui Irod. Raport moral asupra copiilor lăsați în grija statului, de Vlad AlexandrescuFoto: Humanitas

Toate veniturile obținute din vânzarea acestei cărți vor fi donate unei organizații a cărei misiune este să ajute și să protejeze copiii și tinerii aflați în dificultate.• • •„De‑a lungul unui an am încercat să înţeleg cum trăiesc copiii instituţionalizaţi din România şi să mă apropii de traumele lor, să descopăr şi să arăt cauzele acestor suferinţe. Raportul de faţă nu propune o analiză în limbaj administrativ a normelor şi procedurilor ce li se aplică. Acestea nu reprezintă centrul de interes al raportului, deşi există referinţe la ele. Scopul documentului este de a arăta tuturor ce se întâmplă în centrele de plasament şi, uneori, la asistenţii maternali cărora le sunt încredinţaţi copiii. Astfel, raportul este unul complementar în relaţie cu alte asemenea documente, emise de autorităţi sau organizaţii non‑guvernamentale (ONG), şi nu se substituie lor în niciun fel. El rezumă experienţa trăită de un senator român, care a dorit să afle răspunsul la întrebarea: «Ce se întâmplă, de fapt, cu copiii aflaţi în centrele de plasament?»

Am vrut să le ascult opiniile, nemulţumirile, bucuriile, temerile, planurile de viitor sau orice ar dori să‑mi povestească. Peste tot unde m‑am dus, copiii mi‑au împărtăşit poveşti despre abuzuri, neajunsuri, violenţă şi nedreptate. Am simţit în vocea lor disperare, lipsa încrederii că cineva i-ar putea ajuta să‑şi rezolve problemele şi o mare, dureroasă, nevoie de ajutor. Raportul de faţă are menirea de a face cunoscute aceste percepţii, de a le justifica apariţia şi persistenţa în instituţiile pe care le-am vizitat şi de a deschide discuţia în societate despre soluţiile pe care le putem găsi în sprijinul copiilor. Vreau ca prin acest raport să fac acele voci auzite.“ – Vlad Alexandrescu