Săptămâna 15-20 aprilie este dedicată de Teatrul „Stela Popescu” copiilor, şi mai exact elevilor din şcolile bucureştene, aflaţi în ultima săptămână dinaintea vacanţei de primăvară. Spectacolele programate în fiecare dimineaţă la Sala mică a Palatului copiilor la orele 9.30 şi 11.00 sunt Lampio (pe 15 şi 16 aprilie), Micul prinţ (17 aprilie) şi Revolta poveştilor (18, 19 şi 20 aprilie).

Povestea delicată și plină de sensibilitate adaptată și dramatizată pentru copii Lampio și grăuntele de lumină continuă să atragă săli pline de copii la Palatul Copiilor. Deviza sub care se petrec toate întâmplările poveştii noastre : „Poți străluci doar atunci când faci ceea ce îți place cu adevărat!” Lampio este un licurici care și-a pierdut lumina. Nu știe unde și când, dar este convins că trebuie să o găseasca. Altfel, ce ar mai fi un licurici pe Pământ fără lumina? Și uite așa apar miracole, magie, prieteni, provocări, iar căutările micului nostru personaj nu se opresc până nu își descoperă menirea în viață, pentru că el asta caută, de fapt. Micul Lampio este erou într-o poveste terapeutică despre curaj, determinare, talent și descoperirea propriei valori. Este un spectacol care trebuie văzut cu sufletul, locul în care oamenii trăiesc cele mai mari transformări.

Micul Prinț este un spectacol de teatru – dans despre inocența copilăriei, o călătorie stelară a doi prieteni, cuplu copil – adult, o relație umană care poate fi regăsită, într-o anumită măsură, în orice familie. În această aventură, copilul întâlnește personaje care îl ajută să descopere drumul către simplitatea vieții. Adultul face o călătorie în sens invers și descoperă importanța inocenței în viața adultă. Este o poveste despre prietenie în sensul ei cel mai pur, despre acea prietenie care depășește barierele de vârstă și spațiu.

Revolta Poveștilor este o piesă care vrea să arate atât copiilor cât și părinților că poveștile pot continua să existe doar dacă sunt citite, cultivate și iubite. Altfel, toate personajele cu care noi, adulții, am copilărit se revoltă, se urâțesc și devin anacronice. Cine rezolvă problema ? Tot niște copii care, atrași în lumea cunoașterii și imaginației, restabilesc ordinea și salvează de la uitare emoțiile întâlnirii cu personajele de basm. Revolta Poveștilor - o nouă producție a Teatrului Stela Popescu pentru publicul tânăr, este o poveste terapeutică care ne îndeamnă să medităm asupra mesajului pe care îl transmite.