Gărâna Jazz Festival, ediţia 23, între 11 şi 14 iulie 2019

de D.S.     HotNews.ro
Miercuri, 10 aprilie 2019, 9:38 Actualitate | Cultură


Gărâna Jazz Festival
Foto: Poster
Nume importante ale jazz-ului european, nordic şi american vor urca pe scenă la cea de a 23-a ediţie a Gărâna Jazz Festival, care se va desfăşura în perioada 11 - 14 iulie.

Jeff Berlin, Dennis Chambers, David Sancious, Oz Noy, dar şi John Surman, Lars Danielsson & Paolo Fresu se alătură saxofonistului norvegian Jan Garbarek în line-up-ul festivalului, informează un comunicat al organizatorilor, citat de Agerpres.

"Gărâna Jazz Festival îşi întâmpină publicul cu proiecte artistice care aduc împreună lumi muzicale diverse, puternice şi experimentale. Va fi o călătorie nouă, la fel ca fiecare ediţie de festival petrecută în vârf de Semenic, în natură, între prieteni şi iubitori de jazz", se arată în comunicat.

Iubitorii de jazz vor avea posibilitatea, la ediţia din acest an a festivalului, să fie printre primii care vor descoperi cel mai recent album al apreciatului pianist italian Giovanni Guidi. "Avec le temps" a fost lansat în martie 2019 la ECM Records şi va fi adus la viaţă în formatul unui cvintet de excepţie, alături de Joao Lobo (tobe), Francesco Bearzatti (tenor saxofon), Roberto Cecchetto (chitară), Thomas Morgan (bass). Albumul "Avec le temps" explorează echilibrul dintre iubire şi pierdere cu o melodie inspirată de poetul francez Leo Ferre, dar şi cu "Tomasz", un tribut adus trompetistului Tomasz Stanko.



The "MRB Trio" (Mathisen - Robin - Borlai) reuneşte trei dintre cei mai iubiţi artişti de jazz din Norvegia, Italia şi Ungaria, într-un trio exploziv de jazz-rock.

Saxofonistul norvegian Trygve Seim, recunoscut pentru improvizaţie şi lirism, completează programul "Gărâna Jazz Festival 23" cu cel mai recent album - "Helsinki Songs". Cvartetul format din Trygve Seim, pianistul estonian Kristjan Randalu, basistul norvegian Mats Eilertsen şi toboşarul finlandez Markku Ounaskari va aduce pe scenă un proiect muzical eteric, ludic şi melodic, susţin organizatorii.

La ediţia din 2019, concertele din cadrul Gărâna Jazz Festival se vor desfăşura pe trei scene: în Poiana Lupului, Biserica Catolică din satul Văliug şi Hanul La Răscruce, locul în care a avut loc prima ediţie a festivalului, în urmă cu 23 de ani.

Biletele şi abonamentele pentru Gărâna Jazz Festival 2019 pot fi cumpărate în avans de pe www.bilete.ro.


Citeste mai multe despre   









Citeste pe MedLife.ro
Mituri despre colesterol










469 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version