Expoziție comemorativă la TNB: Ștefan Bucătaru - "50 de ani de pictură"

de D.S.     HotNews.ro
Marţi, 5 martie 2019, 16:46 Actualitate | Cultură


TNB: St Bucataru - 50 de ani de pictură
Foto: Afis expozitie
Expoziția comemorativă Ștefan Bucătaru - “50 de ani de pictură” care va putea fi vizitată între 7-31 martie 2019, în Foaierul Media (aripa Intercontinental) al Teatrului Național ”I.L. Caragiale”, reprezintă un frumos omagiu adus artistului de către fiul său.

58 de lucrări (uleiuri pe pânză și carton), atent și exigent selectate de Mădălina Mirea, curatorul acestei expoziții, din zecile de lucrări pe care Ștefan Bucătaru le-a pictat de-a lungul unei vieți dedicate artei și pedagogiei artistice, lucrări păstrate în colecția familiei, vor putea fi văzute de publicul larg.

Elev al lui Camil Ressu la Academia de Arte Frumoase din București, Ștefan Bucătaru (1923-2001) a pictat cu precădere subiecte inspirate din viața satului, dar și nenumărate peisaje și naturi moarte, fiind prezent cu prima sa expoziție personală în 1957, la Școala tehnică de Chimie, acolo unde preda desenul și pictura. Membru al Societății de Muzică și Desen, vice-președinte al Cenaclului “Ion Andreescu” din București. A fost apreciat și elogiat în presa scrisă a vremii și s-a bucurat de aprecierile maeștrilor Corneliu Baba, Alexandru Cumpătă, Grigore Vânătoru, Alexandru Ciucurencu, Constantin Piliuță.

A organizat 22 de expozitii personale şi a participat la 13 expoziții colective și de grup, atât în București, cât și în țară.

Vernisajul expoziției are loc joi, 7 martie 2019 la ora 18.00, în Foaierul Media (aripa Intercontinental).
Expoziția va putea fi vizitată zilnic între orele 10.00-18.00.


Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















123 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version