Legendara comedie „Preșul” de Ion Băieșu, în pregătire la TNB

de D.S.     HotNews.ro
Miercuri, 27 februarie 2019, 17:21 Actualitate | Cultură


M. Cornisteanu - M. Rizea - R. Petra - O. Cuncea - Alex. Bindea: Foto Florin Ghioca
Foto: TNB
La mai bine de 30 de ani de la marele succes pe care l-a avut cu spectacolul „Preșul”, regizorul Mircea Cornișteanu revine cu celebra comedie a lui Ion Băieșu, de data aceasta la Sala Studio a Teatrului Național din București, anunta instituția teatrală.

Spectacolul care a atras vreme de 13 ani zeci de mii de spectatori va avea de această dată o distribuție remarcabilă, cu actori care deja au dovedit că au comedia la degetul lor mic: Emilia Popescu, Raluca Petra, Marius Rizea, Alexandru Bindea, Ovidiu Cuncea, Monica Davidescu, Tomi Cristin, Eduard Adam, Erika Băieșu, Irina Antonie și Alexandru Barbu.

„Scrisă în urmă cu jumătate de veac și jucată în nenumărate teatre de nenumărate ori, „Preșul” a stârnit cascade de râsete, fiind, cred, comedia românească postbelică cea mai gustată de toate categoriile de public, lucru destul de rar întâlnit. De ce, oare? Cred că pentru măiestria comediografului Băieșu de a ne pune înaintea ochilor o oglindă în care ne vedem așa cum suntem, fără deformări. Râdem cu lacrimi de ceea ce zărim, uitând cel mai adesea că râdem de noi înșine. N-ar fi rău dacă, pentru o clipă, ne-am gândi că poate semănăm cu cei de care râdem!”, declară regizorul Mircea Cornișteanu, care promite de această dată o comedie mult mai spumoasă, față de precedenta montare.

De altfel, textul lui Băieșu se ancorează perfect în actualitate. Replicile, situațiile și relațiile personajelor sunt ușor de recunoscut în prietenii, vecinii și rudele noastre. Totul pleacă, așa cum o spune și titlul piesei, de la un preș. Dar nu unul oricare. Eroul piesei, Pamfil P. Pamfil, se confruntă cu o problemă de viață și de moarte cu vecinul sau M.N.Zisu. Acesta din urmă este acuzat că se șterge „ilegal” în fiecare seară pe preșul lui „de lână pură”. „Eu am un preș de lână pură, că îmi place să mă șterg pe ceva de bună calitate. E tabietul meu, e singura mea bucurie pe lume”, spune Pamfil. Pentru a se răzbuna pe vecinul său, Pamfil recurge la un plan diabolic, însă nu lipsit de umor. Confruntarea cu M.N.Zisu va fi epocală și va stârni hohote de râs.

Premiera noului spectacol este preconizată pentru finalul lunii martie, atunci când spectatorii vor fi luați cu „Preșul” și cu siguranță nu o să regrete, ne asigură instituția teatrală.


Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















545 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version