Ulrich Drechsler’s Liminal Zone - Jazz de colecție la București și Cluj-Napoca

de D.S.     HotNews.ro
Miercuri, 20 februarie 2019, 14:53 Actualitate | Cultură


Ulrich Drechsler Liminal Zone 2019
Foto: Afis concert
Liminal Zone, un proiect fabulos al maestrului austriac al saxofonului, Ulrich Drechsler, este adus la București și la Cluj, direct de pe scena faimoasei Musik Verein din Viena, de către Jazz Fan Rising și Forumul Austriac București. Concertele vor avea loc pe 25 februarie, ora 19.00, la Sala Radio România Cluj (str. Donat, nr. 160) și pe 26 februarie, ora 19.00, la Sala "Elvire Popesco" a Institutului Francez din București (Bd Dacia, nr.77).

În Liminal Zone totul este posibil. Vocea radiantă a lui Özlem Bulut, soprana de coloratură turcă cu rădăcini kurde, se va strecura până în profunzimile sufletului oricărui ascultător. Ea se împleteşte cu sunetul plin și elegant al unui trio magnific: basul lui Oliver Steger, percuțiile lui Raphael Keuschnigg, strălucitor prin pasiune și creativitate, şi pasajele de virtuozitate ale pianistului iranian Amir Ahmadi.

Saxofonist și clarinetist, Ulrich Drechsler este un muzician greu de pus intr-o anumită categorie. Într-o permanentă căutare de noi frontiere de depăşit şi de noi teritorii de explorat, el are o vivacitate și o poftă de varietate stilistică similară, poate, doar cu cea a lui Bugge Wesseltoft. “Mi-au trebuit mai mult de zece ani ca sa înțeleg că jazz-ul singur este prea puțin pentru mine. Și am început să caut noi surse de inspirație, să îmi schimb stilul pentru a exersa, compune și asculta muzică cu focus pe două componente simple – sunet și emoție."

În urma unei astfel de efervescente căutări s-a născut Liminal Zone – noul său proiect. “Liminal Zone este ideea mea despre jazz" - ne mărturisește Ulrich. "Libertatea impovizației, claritatea și disciplina muzicii clasice, intensitatea și emoția muzicii sufi persane, minimalismul și senzația de spațiu din folclorul scandinav, și multe altele."

Ulrich Drechsler este german de origine și vienez prin adopție, din 1998. S-a afirmat rapid drept unul dintre cei mai străluciți muzicieni și compozitori din Austria, cu o agendă internațională foarte încărcată. Primul său proiect, Café Drechsler Band, a fost publicat imediat de Universal Music Austria și a evoluat spre o serie de 4 albume mixând jazz cu electronica și dance. Un alt proiect – Drechsler – explorând nu-jazz, a făcut istorie, ca şi cel alături de Tord Gustavsen și al său Ulrich Dreschler Quartet. Iubitorii de jazz din Romania i-au savurat deja virtuozitatea la Jazz la Bran în 1996 (cu Stefano Battaglia) si la Jazz in Church (alături de Peter Cech).

Concertul a fost înregistrat nu mai departe de data de 16 ianuarie a acestui an și este în curs de apariție la Universal Music.

Bilete Cluj-Napoca – https://bit.ly/2XbHXJU
Bilete Bucureşti – https://bit.ly/2Xd7Mtf

Organizator: Fundația Jazz Festivals & Events, în parteneriat cu Forumul Cultural Austriac Bucureşti


Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















160 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version