Stagiunea de colecție de la Biblioteca Națională a României, își deschide cel de-al treilea sezon, luni 14 ianuarie 2019, de la ora 17,30, cu un spectacol eveniment.

Stagiunea de Colectie Vol 1 2019Foto: Poster

Sub genericul „Coloane Culturale Românești”, actrița Lamia Beligan și ansamblul Musica Viva, alcătuit din pianista Andreea Butnaru și violoncelistul Florin Mitrea, propun un spectacol deosebit de poezie și muzică, în care versurile lui Mihai Eminescu se vor împleti cu armonii imaginate de: George Enescu, George Ștephănescu, Paul Constantinescu și Doru Popovici. Recitalul aduce in atenție, pentru prima dată, forme incipiente inedite ale versurilor eminesciene. Lamia Beligan intră în laboratorul de creație al poetului și reface drumul parcurs de Eminescu, de la idee la marea creație, dezvăluind formele care au intermediat Glossa, Scrisoarea I, Icoană și privaz, etc.

Spectacolul va fi găzduit de Biblioteca Națională a României (Bd. Unirii nr. 22) și este parte din proiectul ambițios „Centenar pentru toți – Sesiunea 2017-2020” organizat de Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România, cu sprijinul Primăriei Sectorului 1 București, prin Centrul Cultural Sector 1.

Accentul expoziției adiacente va cădea pe partituri vechi româneşti pe versuri de Mihai Eminescu, din Colecţiile: "Veselia Română", "Eminescu", “Cântece şi Balade”. Acestea aparţin Editurilor: Magazinul Conservatorului - Iaşi, Bucuresci, Jean Feder - Bucureşti, H. Zeidner - Kronstadt (Braşov). Sunt partituri editate între anii 1880-1897. De asemenea partitura generală a Concertului pentru Pian şi Orchestră de Paul Constantinescu, deţine dedicaţia autografă a compozitorului, pentru dirijorul George Georgescu - 2 Ianuarie 1956.

Gazde și ghizi printre manuscrise, tipărituri și artiști vor fi Raluca Bucinschi și Sebastian Crăciun.

Accesul este liber, în limita locurilor disponibile, pe baza înscrierii în prealabil la adresa de email: promovare@bibnat.ro