Două reprezentaţii speciale cu spectacolul Mareşalii de Constantin Venerus Popa în regia lui Alexandru Bindea, scenografia Mihaela Popescu, producţie a Teatrului Stela Popescu realizată cu prilejul Anului Centenar vor avea loc pe 25 noiembrie si 2 decembrie, de la ora 17, la Sala Mică a Palatului Național al Copiilor, informează instituția teatrală.

MaresaliiFoto: Teatrul Stela Popescu

În distribuţie se află Amalia Ciolan – Regina Maria, Ionuţ Ciocia – Carol al II-lea, Cătălin Frăsinescu – Von Czernin, Marcelo Cobzariu – Mareşalul Averescu, Dan Aştilean – Mareşalul Prezan, Marius Bodochi – Ferdinand, Alexandru Bindea – Brătianu.

Povestea expusă în această piesă are în centru realitatea istorică din care reiese că Primul Război Mondial a adus în prim plan figurile multor ofiţeri români străluciţi. Generali precum Alexandru Averescu, Constantin Prezan, Eremia Grigorescu, Constantin Christescu, Constantin Scărişoreanu, Henri Cihoski, Ion Popescu, Arthur Văitoianu au contribuit enorm la organizarea rezistenţei în faţa trupelor Puterilor Centrale în Moldova neocupată. Ei, alături de alţi numeroşi ofiţeri, subofiţeri şi soldaţi simpli au înfăptuit miracolul militar cunoscu azi drept „Luptele de la Mărăşti-Mărăşeşti-Oiutz”, din vara anului 1917, încleştări care au reuşit să împiedice trupele germane şi austro-ungare să cucerească şi Moldova şi astfel să schimbe poate soarta războiului. Doi dintre aceşti generali, Averescu şi Prezan, s-au remarcat în mod deosebit, motiv pentru care în anul 1930 Regele Carol al II-lea a hotărât că merită înaintarea la gradul de mareşal.

Autorul textului, Constantin Venerus Popa, afirmă : ”Piesa Mareşalii este o scurtă trecere în revistă a unor momente extrem de tensionate desfăşurate în preajma capitulării României din 1918. Este prezentată atitudinea patriotică a Generalului Averescu, care, în dublă calitate de general şi Prim Ministru a fost confruntat cu cererile ultimative ale Puterilor Centrale. Fermitatea, dar și diplomaţia dovedită de Averescu pot deveni oricând modele de comportament pentru un om politic confruntat cu situaţii limită. Generalul Prezan, în calitate de Şef al Marelui Cartier General, este înfăţişat într-o manieră strict militară, nevoit să traducă în terenul confruntărilor armate deciziile politice. Piesa îmbină amintirile Reginei Maria, legate de aceste evenimente, relatările unor contemporani şi se bazează pe o serioasă documentare.”

Biletele pentru spectacolul Maresalii se găsesc online pe www.bilet.ro, www.startickets.ro si mystage.ro şi la casa de bilete StarTickets de la Palatul Național al Copiilor.