Premiera spectacolului Aventură și magie cu baronul Münchhausen la Muzeul Vârstelor

de D.S.     HotNews.ro
Miercuri, 24 octombrie 2018, 9:14 Actualitate | Cultură


Aventura si magie cu baronul Münchhausen
Foto: Afis spectacol
Muzeul Municipiului București invită publicul vineri, 26 octombrie, ora 19.00, la premiera spectacolului „Aventură și magie cu baronul Münchhausen”. Evenimentul are loc la Casa Filipescu-Cesianu (Calea Victoriei 151). Este o invitație adresată atât celor mici cât și celor mari, o fantastică ocazie pentru o nouă întâlnire la „Muzeul Vârstelor”.

Actrița Irina Movilă și Marius Drăguș – MAGITOT sunt protagoniștii acestui spectacol creat în jurul unui personaj excepțional prin forța fanteziei sale și prin credința cu care asumă tot ce inventează, compunându-și astfel pentru eternitate, printre zâmbete și vexări condenscendente, o biografie de neuitat, uluitoare.

„Veți râde, vă veți enerva poate, de minciunile sale gogonate, de enormitățile debitate, dar îl veți iubi pentru prea multa sa imaginație și candoare. <<Aventură și magie cu baronul Münchhausen>> este pretextul unei întâlniri ce îmbină ludicul, poeticul, râsul și suspinul, joaca și iluzionismul”, descrie Irina Movilă noul său spectacol.

Irina Movilă a absolvit Academia de Teatru și Film, clasa maestrului Mircea Albulescu. Între 1992 și 2001 a jucat în mai multe spectacole pe scena Teatrului Mic, iar din 2002 joacă la Teatrul Național București. Crează și joacă în spectacole la Casa Filipescu-Cesianu, publicul îndrăgind-o pentru felul în care apropie personajele sale de sufletul spectatorilor.

Marius Drăguș este profesor de actorie și magie, actor, magician, prezentator și un bun entertainer. Magitot reușește să acapareze orice tip de public cu un spectacol de comedie de calitate.
Următorul spectacol „Aventură și magie cu baronul Münchhausen” se joacă duminică, 28 octombrie, ora 19.00.

Intrare - 10 lei. Biletele pot fi cumpărate în ziua spectacolului de la standul de bilete al Casei Filipescu-Cesianu, iar în preț este inclusă vizitarea Muzeului Vârstelor, în termen de 30 de zile.


Citeste mai multe despre   

















124 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version