Duelul viorilor: Stradivarius sau Guarneri ? - ediţia 2018
Longevitatea întâlnirilor duelistice purtând semnătura Liviu Prunaru – vioara Stradivarius, Gabriel Croitoru – vioara Guarneri del Gesu, Horia Mihail – pian, începute în 2011, depăşeşte aşteptările multora. 2011 era un an de reașezări, în care cei trei muzicieni au acceptat provocarea de a juca povestea unui conflict imaginar pentru supremație a familiilor celor doi mari lutieri italieni : Stradivarius și Guarneri. S-au revăzut în fiecare toamnă, an de an, iar în 2017 au chemat şi întăriri, duelul ajungând la… patru personaje „violonistice”.
Privind înapoi la cele opt ediţii, ne reamintim că Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru reprezintă o generație de forță a artei violonistice românești aflată acum în deplină maturitate, că sunt doi muzicieni care au demonstrat în acești ani că știu să depășească orgoliile unicității personalității artistice, ducând acest proiect din cele mai mici orașe ale țării în care ne aflăm, până la Carnegie Hall din New York și demonstrând astfel că muzica și arta pot face ca în mod potențial aceste limite să nu mai existe.
Viaţa lor concertistică merge mai departe, la fel cea pedagogică, o mărturie fiind faptul că pe 1 noiembrie 2018, după trei seri de duel în trei oraşe ale ţării, cei doi evoluează alături de orchestrele gazdă pe scena Filarmonicii din Ploieşti şi respectiv a Orchestrei Naţionale Radio, în concerte cu orchestra. De-a lungul unei stagiuni, zilele în care cele două viori rămân să se odihnească în cutiile lor sunt, practic, inexistente.
Pentru toamna anului 2018, au ales un program extrem de atractiv pentru public, Liviu Prunaru etalând sunetul viorii Stradivarius „Pachoud” în Polonaise brillante în la major op. 21 de Henryk Wieniawski, iar Gabriel Croitoru punându-l în valoare pe cel al viorii Guarneri del Gesu “Catedrala” (pusă la dispoziție de Muzeul Național „George Enescu”, în al cărui patrimoniu se află) în Melodii lăutăreşti op. 20 de Pablo de Sarasate. Partea rezervată duelului arbitrat, ca de obicei, de pianistul Horia Mihail, va cuprinde unele dintre cele mai populare lucrări abordate în cele şapte ediţii anterioare : Astor Piazzolla - Toamna şi Iarna din Patru anotimpuri din Buenos Aires, Igor Alexandrovici Frolov – Divertimento, Souvenir și Ragtime, Dmitri Şostakovici – Cinci piese pentru două viori şi pian şi o serie de tangouri de Carlos Gardel – Volver şi El dia que me quieras; Angel Villoldo – El Choclo; Gerardo Matos Rodriguez – La Cumparsita.

Povestea tinerei din Bacău care ține spectacole de stand-up comedy în Europa în patru limbi diferite și l-a făcut pe Seinfeld să râdă
INTERVIU Vestea bună și vestea proastă despre tulpina SARS-CoV2 din Africa de Sud, confirmată în premieră în România: Cât de ușor se transmite și cât de eficiente sunt vaccinurile împotriva ei?
Noua LISTĂ a țărilor din zona galbenă / Republica Moldova, Italia, Spania, Franța sau Marea Britanie, pe listă
Unul din cei doi pacienți din România infectați cu tulpina africană a SARS-COV2, fosta jurnalistă Liana Alexandru, povestește aventura sa COVID-19: cum s-au încurcat rezultatele testelor și cum voluntarii au salvat situația
CDC-ul american are un ghid cu sfaturi în cazul unei apocalipse zombi / Dr. Seuss, în topul vânzărilor Amazon după ce a fost acuzat de rasism / Nou film Star Trek, nou serial Terminator, confirmate
FOTOGALERIE Primăria Capitalei a montat anul trecut 500 de stații STB noi, de aproape 10.000 de euro bucata. Deși nu le-a plătit încă, o parte au fost deja vandalizate