La Timișoara se caută "Un bărbat pentru Sara"
Intriga conjugală a piesei, cu replici sclipitoare, situaţiile stranii şi comice în care ajung personajele doar într-un living de apartament din New York au permis celor cinci actori crearea unor personaje moderne, extravagante, pline de haz. Martha apelează la cel mai blajin interlop din New York, Noogie (Constantin Cotimanis), care, "cu o lovitură la mansardă", îi livrează tineri atrăgători Sarei. Ea, dezamăgită de bărbaţi, se trezeşte astfel cu Brandon pe cap. Un Brandon (Andi Vasluianu) care trebuie să treacă de la inconştienţă la bărbatul îndrăgostit sau măcar devotat proaspetei sale logodnice, Heather (Andreea Vasile). Brandon, cel mai logodit consultant financiar din New York are în Heather logodnica perfectă. Dar nimeni nu poate anticipa jocurile unei idile în trei, cu respiraţii gură la gură, definiţii sumbre ale căsniciei, devoalări ale celor mai hazoase vicii ale unui posibil partener. Scenografia este creată de Ioana si Radu Corciova.
Biletele pentru prima reprezentație în stagiune a acestui spectacol costă, în funcție de locuri, 110 lei sau 90 de lei și sunt disponibile la Agenția Operei.

Șansa ratată a PNL și perpetuarea dezastrului urbanistic din București
Soarta Măsurii 3 pentru finanțarea IMM-urilor a devenit incertă / Ministrul economiei nu vrea să spună ce se întâmplă cu proiectele depuse de firme
Irina Alexe, o fostă polițistă, pensionată la 42 de ani, a fost numită, până la urmă, secretar de stat în Ministerul de Interne
Moștenirea Gabrielei Firea pentru Nicușor Dan: Primăria Capitalei mai are de plătit circa 165 de milioane de lei pentru autobuzele Otokar cumpărate în 2018
Câți români și-au suspendat ratele și ce soluții s-au găsit pentru cei care gâfâiau la plata ratelor înainte de pandemie Vezi ce spun reprezentanții principalelor bănci