Cea mai timpurie ortografie ebraică a cuvântului ,,Ierusalim” a fost descoperită de arheologi
Inscripţia, cu o vechime de 2.000 de ani, a fost descoperită în apropierea Centrului Internaţional de Convenţii din Ierusalim, în timpul unor săpături efectuate de AIA, înainte de construirea unui nou drum.
Săpăturile au scos la iveală fundaţiile unei structuri romane, susţinute de coloane.
Cea mai importantă descoperire o constituie însă un bloc de piatră cilindric, refolosit în structura romană, pe care apare inscripţia, în aramaică, cu litere ebraice tipice perioadei celui de-al Doilea Templu, în jurul domniei lui Irod cel Mare.
În istoria evreilor, perioada celui de-al Doilea Templu a durat între anii 530 î.Hr. şi 70 d.Hr, cât timp a existat ce de-Al Doilea Templu din Ierusalim.
Inscripţia va putea fi văzută de către public la Muzeul Israelului din Ierusalim, în cadrul unei noi expoziţii care prezintă artefacte unice din oraş.
Pe lângă această inscripţie unică, vizitatorii vor putea admira alte două descoperiri recente; o inscripţie în mozaic grecească din secolul al VI-lea şi o acoperitoare de coşciug, din secolul I, pe care se pot citi, în limba ebraică, cuvintele "fiul Marelui Preot".

Paradoxul pandemiei: internările s-au prăbușit în 2020, dar numărul infecțiilor nosocomiale a crescut față de 2019 - date oficiale la nouă luni
De ce căutăm urme de viață pe Marte și ce ar însemna pentru omenire dacă le-am găsi
Găurile negre supermasive, formate din materie întunecată? / Internauții au decodat mesajul secret al roverului Perseverance / GTA ar putea fi interzis în SUA /
S-au apucat mai mulți români de yoga în pandemie? „De acasă se muncește mai mult decât de la birou. Faptul că urmează ora de yoga, mă forțează să-mi închid laptopul”
INTERVIU Un an de la primul caz de COVID-19 în România / De ce a scăzut drastic numărul îmbolnăvirilor în ultimele 2-3 luni și ce ne așteaptă: Al treilea val nu va fi de intensitatea celui de-al doilea / Testele rapide ar trebui distribuite gratuit medicilor de familie, am ști clar numărul real de cazuri