Fundația Nobel ar putea să îi ia Academiei Suedeze atribuțiile de acordare a prestigiosului premiu anual pentru literatură, dacă Academia nu face și alte schimbări în urma recentului scandal sexual, a spus vineri șeful Fundației, Lars Heikensten, pentru Reuters.

HotNews.roFoto: Hotnews

”Dacă lucrurile vor continua în acest mod și dacă nu reușesc să-și recâștige legitimitatea, atunci s-ar putea să fim forțați să facem pași drastici”, a spus Lars Heikensten.

”Unul dintre acești pași ar putea fi să cerem permisiunea de a face altă organizație responsabilă pentru premiu”, a adăugat acesta.

Academia lucrează la restabilirea reputației după scandalul sexual care l-a implicat pe soțul uneia dintre membrele secției de literatură a forului. Incidentul a făcut ca 18 membri ai Academiei să-și dea demisia. De asemenea, acest lucru a forțat Academia să amâne acordarea premiului Nobel pentru literatură 2018.

Academia suedeză a fost criticată pentru modul în care a gestionat ancheta internă.

În noiembrie 2017, publicaţia Dagens Nyheter a scris că mai multe membre, precum şi soţii şi fiice ale unor membri ai Academiei suedeze ar fi fost abuzate sexual de personajul aflat în centrul scandalului. Publicația suedeză a prezentat şi mărturiile a 18 femei care spun că au fost abuzate sexual sau violate de respectivul bărbat.

Abuzurile sexuale au avut loc în perioada 1996 - 2017, potrivit Dagens Nyheter.

Între timp, numele bărbatului a fost făcut public, acesta fiind fotograful francez Jean-Claude Arnault, soțul dramaturgului Katarina Frostenson, membră a Academiei suedeze.

Arnault a negat în repetate rânduri acuzațiile.

Heikensten a spus că Academia a făcut primul pas pozitiv în momentul în care a fost de acord să-și reinterpreteze regulamentul și să îi permită să angajeze alți membri și să îi dea afară pe alții.

”Trebuie să se uite la componența comitetului pentru premiul Nobel, cei care sunt cei mai implicați în acest premiu, astfel încât comisia să fie formată din oameni competenți și care nu au fost implicați într-un mod negativ în ceea ce s-a ântâmplat”, a spus șeful Fundației.

El și-a exprimat rezervele când a fost întrebat dacă s-au luat suficiente măsuri în acest scandal.

Astfel, acesta crede că schimbarea regulamentului a fost un pas, dar ”mai sunt mulți pași, așa că lucrurile nu arată destul de bine”.

Heikensten și-a exprimat opinia că ar fi bine dacă mai mulți membri ai Academiei și-ar da demisia, dar a refuzat să elaboreze ideea.