Premieră la Teatrul Gong Sibiu - spectacol pentru copii cu varsta de 1 an

de D.S.     HotNews.ro
Vineri, 7 septembrie 2018, 8:46 Actualitate | Cultură


"Der Fleck/ Pata: Foto Dragos Dumitru
Foto: Teatrul Gong Sibiu
Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu prezintă joi, 13 septembrie, de la ora 18:00, premiera spectacolului „Der Fleck/ Pata” în regia Letei Popescu.

„Este pentru prima dată când montăm un spectacol pentru copii de 1 an. Majoritatea spectacolelor noastre sunt pentru cei cu vârsta peste 3 ani. A fost un pas important, ce deschide o poartă spre un program pe termen lung cu accent pe educația timpurie. Ne dorim o stimulare diferențiată a copiilor, vizând dezvoltarea intelectuală, afectivă, socială și fizică a fiecăruia dintre aceștia. Până la urmă chiar și un bebeluș e un cetățean ce are dreptul la cultură, ca orice alt adult.”, a declarat Adrian Tibu, managerul Teatrului pentru Copii din Sibiu.

Spectacolul scris și regizat de Leta Popescu are la bază povestea unei pete care e supusă unor analize de laborator. Lumea devine astfel una microscopică, în care întâlnim o gumă de mestecat uriașă sau o varietate de scame jucăușe. Pentru cei mai mici dintre spectatori, copiii cu vârsta cuprinsă între 1 și 4 ani, spectacolul este unul senzorial, cu imagini multiple și personaje cu care se poate interacționa fără frică. Pentru părinți, „Pata” este un îndemn la liniștea cu care putem privi problemele pe care le avem. „Pata a pornit din libertatea pe care mi-a dat-o managerul teatrului la primele discuții. Știam doar că mă adresez unor spectatori sensibili la imagine și implicit părinților acestora, sensibili la mesaj. Așa s-a născut un text dedicat părinților, dar pe limba copiilor, și un joc de imagini dedicat copiilor, dar magic și pentru părinți.”, a declarat tânăra regizoare în timpul repetițiilor.

Prezentat în limba germană, cu supratitrare în limba română, spectacolul are o durată de aproximativ 35 de minute și îi reunește pe scenă pe actorii Hansel Andrei, Mara Căruțașu, Angela Páskuy, Claudia Stühler și Jenő Major. Spectacolul este construit în decorul și costumele create de Oana Micu, pe muzica compozitorului Marius Popa și mișcare scenică de Farid Fairuz. Traducerea și adaptarea textului în limba germană a fost asigurată de Beatrice Ungar.

„Der Fleck/ Pata” va mai fi prezentat, de asemenea, în avanpremieră, miercuri, 12 septembrie, de la ora 18:00, precum și în circuit închis pentru creșe și grădinițe în datele de 14, 18, 19 și 20 septembrie, de la ora 10:00.

Accesul publicului la spectacol se face în limita locurilor disponibile, pe baza biletelor puse în vânzare atât online prin teatrulgong.ro, cât și la sediul Agenției Teatrale din str. Al. Odobescu nr. 4, de miercuri până vineri între orele 11:00 – 18:00, sâmbăta între orele 10:00 – 18:00, iar duminica de la 10:00 la 14:00. Prețul unui bilet este de 9 lei, tarif unic.


Citeste mai multe despre   


















148 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version