O povestire scurtă a laureatului american cu Premiul Nobel pentru Literatură Ernest Hemingway, intitulată 'A Room on the Garden Side', a fost publicată în ultimul număr al revistei The Strand Magazine după aproape 60 de la moartea scriitorului, în 1961, relatează miercuri EFE, citată deAgerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

Potrivit revistei, este vorba de o povestire relatată la persoana întâi de un scriitor pe nume Robert, care se petrece la Hotel Ritz din Paris, înainte de eliberarea capitalei franceze de sub ocupaţia nazistă în august 1944. Manuscrisul original, de 15 pagini şi scris în creion, îi prezintă pe soldaţii sleiţi de puteri după ce au luptat în al Doilea Război Mondial, dar "plini de speranţă privind viitorul", potrivit The Strand.

Televiziunea CNN a precizat că 'A Room on the Garden Side' face parte dintr-o serie de şase nuvele pe care Hemingway le-a trimis editorului său, spunând că sunt povestiri "plictisitoare", care ar putea fi publicate după moartea sa. Deşi până acum nu au fost publicate, scrierile originale au fost păstrate la Biblioteca John Fitzgerlad Kennedy din Boston (EE.UU.) timp de decenii, precizează surse locale. Ernest Hemingway, laureat al Premiului Nobel pentru Literatura în 1954, este considerat unul dintre cei mai buni scriitori şi ziarişti ai secolului XX, datorită unor romane precum 'Fiesta' (1926), 'A Farewell to Arms' (Adio, arme 1929) 'For Whom the Bell Tolls' (Pentru cine bat clopotele, 1940), sau 'The Old Man and the Sea'