Sâmbătă, 28 iulie 2018, la ora 15:00, Muzeul Municipiului București organizează lansarea romanului grafic „Oameni de unică folosință” / „Disposable People” – autor Elena Ciolacu, la care sunt invitați să participe toți cei interesați. Lansarea celor două ediții ale acestui roman (în limbile română și engleză) are loc la Casa Filipescu-Cesianu (Calea Victoriei, nr 151). Evenimentul se încadrează în Salonul BD - Povești din București în benzi desenate, aflat la a V-a ediție.

Romanul grafic 'Oameni de unica folosinta'Foto: Coperta carte

„Oameni de unică folosință” a fost conceptualizat în 2014 în Anglia și definitivat în 2015 în România. Este o poveste ce tratează tema suferinței, a bătrâneții în societatea contemporană, a familiei și dragostei părintești, punând însă un accent puternic pe descrierea vizuală a experienței bolii Alzheimer. Cartea este probabil singura reprezentare a bolii Alzheimer din perspectiva celui care o trăiește, iar pentru a pătrunde în lumea celui suferind, autoarea a studiat îndelung cazuri reale de bolnavi, printre care cel al propriului bunic. Această bandă desenată a pornit ca și parte dintr-o colaborare cu un centru de cercetare din Anglia și urma, inițial, să servească drept material didactic alternativ pentru studierea bolii Alzheimer la Faculty of Health and Life Sciences din cadrul Universității Coventry. Din diverse motive, această colaborare nu a mai avut loc, însă pentru autoare perioada de studiu și cercetare alocată cunoașterii și înțelegerii subiectului a fost una care a marcat-o profund și a determinat-o să vrea să spună această poveste cu orice preț. Cartea a cunoscut o primă ediție în anul 2015 la editura Rost și a fost, de asemenea, selectată în finala premiilor World Illustration Awards în 2016.

Autoare de bandă desenată premiată și creatoare de animație 2D, Elena Ciolacu s-a născut și a crescut în Râmnicu Vâlcea, unde și-a urmat pasiunea pentru artă încă de la o vârstă fragedă. După terminarea liceului a studiat Design Grafic la Universitatea de Vest Timișoara, Ilustrație și Animație la Coventry University în Anglia și recent a absolvit un masterat în Film de Animație la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică "I.L. Caragiale" din București. A debutat în domeniul benzii desenate în timpul studiilor din Anglia cu "A Story of Hope for the Bullied", o poveste despre suferința tinerilor ce suferă din cauza fenomenului "bullying". Cartea a primit numeroase elogii după ce a fost publicată online și, de asemenea, a primit două premii internaționale - premiul I la concursul Creative Conscience Awards în 2013 și premiul Alegerea Curatorului la NOISE International Festival în 2014. Acest prim BD a reprezentat punctul de cotitură care a inspirat-o pe Elena Ciolacu să își continue drumul artistic în domeniul narațiunii vizuale. Pe lângă ilustrație și bandă desenată, Elena realizează și animație 2D, scrie proză scurtă și speră ca într-un viitor apropiat să învețe să cânte la pian.

La eveniment va participa, alături de autoare și echipa muzeului, Alexandru Ciubotariu, cel care este cunoscut drept Pisica Pătrată. Pisica Pătrată este un street-artist care locuieşte şi activează în București. Ciubi sau Alexandru Ciubotariu face benzi desenate, ilustraţie, pictură, jucării urbane şi animaţie. A coordonat un volum despre istoria benzii desenate româneşti şi este fondatorul Muzeului Benzii Desenate din Bucureşti.