Lucrări ale compozitorilor clasici și romantici, dar și cântece inspirate din folclorul românesc și european, vor răsuna sâmbătă 28 iulie, de la ora 16:00, în Sala de Concerte a Castelului Peleș. Organizatorii promit un adevărat maraton al tinerei generații de muzicieni români, dar și străini, pasionați ai chitarei clasice și ai flautului ce va avea loc în impresionanta Sală de concerte inaugurată în 1906 la dorința Reginei Elisabeta.

Tineri muzicieni in concert la Castelul PelesFoto: Asociatia Pro Valores

Concertul face parte din Stagiunea „Sunetul Muzicii”, iar programul este inclus și în Festivalul ICon Arts Transilvania.

Intrarea va fi liberă, invitațiile putând fi obținute la adresa: peles.ro@gmail.com.

Vor concerta tineri instrumentiști de excepție din România, Germania, Coreea de Sud, participanți la masterclass-ul de chitară de la Biertan, în cadrul Academiei ICon Arts, ed. a XVI-a, coordonat de trei personalități europene: Costin Soare, Reinbert Evers (Germania) și András Csáki (Ungaria), precum și paricipanți la cursul de măiestrie susținut de flautista Ioana Turcu, artist cu o bogată experiență concertisică și de cercetare în programe internaționale. La pian se va afla Verona Maier, artistă remarcată pentru cariera impresionantă desfășurată pe scene importante din țară și străinătate.

Programul va cuprinde lucrări: Francisco Tárrega, Frank Martin, Manuel Maria Ponce, William Walton, în interpretarea tinerilor chitariști: Emil Filipescu, Jiho Ban (Coreea de Sud), Julian Richter (Germania), Ioan Bănescu, precum și de: Vasile Jianu, George Enescu, Grigoras Dinicu, Louis Ganné, interpretate de flautiștii: Ilinca Nicolae, Daria Cristescu, Ioana Irimescu, Giulia Apetrei, Cosmin Cioca, Costin Săndulescu.

Recitalul de la Sinaia este organizat de Muzeul Național Peleș și Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România prin programul „Oportunități la tine acasă” dedicat tinerilor muzicieni excepționali care găsesc, astfel, reale oportunități de afirmare aici, acasă, pe scenele din România.