Duo-ul Iancu-Lobonț, format din Olivia Iancu și Claudiu Lobonț, va susține joi 7 iunie, ora 18.00 un recital (la archlute) de muzică sefardă și spaniolă intitulat Mirava en el cielo y en la estreyeria la Institutul Cervantes din Bulevardul Regina Elisabeta nr. 38, București.

Duo Iancu-LobonFoto: Instituto Cervantes

Recitalul va cuprinde o serie de cântece sefarde (Adio kerida, Ah, mi chica amiga, Arbolikos d’almendra, Buena semana nos de’l Dio, De prima ves, Sharhoret-Morenika, Quando el roy Nimrod, Scalerico de’l oro, Tsur Mishelo – Los Bilbilicos cantan, Yo Hanino) și diferite lucrări compuse de compozitori italieni și spanioli.

Olivia Iancu a absolvit Universitatea Națională de Muzică din București (UNMB) – Facultatea de Interpretare Muzicală, specializarea Chitară Clasică, în anul 2007. În 2009 a obținut masteratul la UNMB specializarea Stilistică Interpretativă – Muzică de Cameră, iar în anul 2015 a absolvit cursurile doctorale la aceeași Universitate. În prezent este asistent universitar în cadrul Departamentului de Arte al Universității din Pitești. Este laureată a olimpiadelor și festivalurilor naționale de specialitate; a obținut burse de merit și de studiu, printre care bursa Erasmus la Hochschule für Musik „Franz Liszt” Weimar, Germania.

Claudiu Lobonț a absolvit Universitatea Națională de Muzică din București – Facultatea de Interpretare Muzicală, specializarea Chitară Clasică, în anul 2007. În 2009 a obținut masteratul la UNMB specializarea Stilistică Interpretativă – Muzică de Cameră, iar în anul 2017 a absolvit cursurile doctorale la aceeași Universitate.

În prezent este profesor la Colegiul Național de Muzică „George Enescu” din București. A susținut recitaluri în țară și în străinătate și a făcut ilustrație muzicală pentru diverse proiecte culturale (teatru, film, dans, arte plastice, fotografie).

Duo Iancu-Lobonț și-a început activitatea în anul 2007, iar din 2008 cei doi artiști au început și studiul instrumentelor istorice (lăută, teorbă, archlute), iar interesul lor pentru muzica veche se completează cu studii de master și doctorat. Duo Iancu-Lobonț prezintă programe variate ce acoperă toate perioadele stilistice, de la muzica veche la cea contemporană.

Recitalul va încheia a cincea ediție a Zilelor Culturii Sefarde, desfășurat între 5-7 iunie 2018 la București, și organizat de Centrul de Studii Israeliene „Goldstein Goren“ și Centrul Comunitar Evreiesc din București, în parteneriat cu Centrul de Studii Ebraice al Universitatii din Buciresti, Institutul Cervantes, Ambasada Spaniei în România, Ambasada Turciei în România și Federația Comunităților Evreiești din România.

Intrarea este libera, accesul se face pe baza solicitari prealabile de rezervare a locului, la adresa de mail: cultbuc@cervantes.es. Este nevoie sa fi primit raspuns de confirmare in scris la respectiva solicitare de rezervare de loc.