Cartea "Mandarina" de Răzvan Petrescu este câștigătoarea primei ediții a Premiului Iocan pentru proză scurtă

de D.S.     HotNews.ro
Marţi, 5 iunie 2018, 7:24 Actualitate | Cultură


"Mandarina" de Rzvan Petrescu - Premiul Iocan
Foto: Poster
Joi, 30 mai, la Apollo111 Teatrul s-a desfășurat prima ediție a Premiului Iocan pentru proză scurtă. Dintre cele cinci cărți nominalizate, juriul compus din Ana Ularu, Marius Chivu, Dan Pleșa, Florin Iaru și Cristian Teodorescu, a decis că cea mai bună carte de proză scurtă apărută anul trecut este "Mandarina" de Răzvan Petrescu, apărută la Editura Curtea Veche​.

"Anunţarea câştigătorului premiului Iocan a avut o mare încărcătură emoţională pentru mine, pentru că proza scurtă e zona-n care m-am stabilit definitiv de peste 30 de ani, "Iocan" este prima distincţie acordată numai pentru o carte de povestiri, pe trei dintre membrii juriului nu doar că îi cunosc, dar sunt şi prieten cu ei de mulţi ani, or, tocmai acesta a fost motivul trepidaţiei: erau în stare să nu mi-l dea." – a declarat Răzvan Petrescu, primul laureat al premiului ce poartă numele singurei reviste de proză scurtă din România.

Pe lângă „Mandarina” au mai fost nominalizate: „Misterul maşinuţelor chinezeşti” de Florin Irimia, „Tot spaţiul dintre gândurile mele” de Bogdan Răileanu, „Copilăria lui Kaspar Hauser” de Bogdan-Alexandru Stănescu, „Pereți subțiri” de Ana Maria Sandu, toate apărute la Editura Polirom.

„Mandarina”, comeback-ul lui Răzvan Petrescu (n. 1956) după exact douăzeci de ani este o lucrare deopotrivă rafinată şi dură, de o inventivitate extremă, cu accente auto-referenţiale, dar şi nenumărate tuşe clinice, în aceeaşi dimensiune plină de excese a tragismului şi a comicului, unde graniţele fine dintre satiră şi parodic, dintre farsă şi absurd, dintre elegie şi parabolă ajung deseori să şocheze., motivează Marius Chivu, alegerea juriului.

Volumul a primit deja Premiul pentru Proză al revistei Observator cultural şi Premiul Național "Ziarul de Iași", dar Premiul Iocan este pentru autor cel care-i reconfirmă valoarea în proza scurtă, iar trofeul este „cel mai simpatic”, în opinia scriitorului. Conceput de Daniel Bălănescu și realizat de Cătălin Tzetze Rădulescu, trofeul Iocan are la bază o bucată de travertin din recent dărâmatele fântâni din fața Casei Poporului și reprezintă Alergătorul (Running Man) realizat din metal și nituri. Câștigătorul a primit și un premiu în valoare de 1000 euro de la McCann PR Romania.

Iocan îmi va rămîne-n minte şi datorită tunetelor de aplauze şi exclamaţiilor de bucurie venite dinspre public după ce am terminat de vorbit: abia aşteptau., a adăugat Răzvan Petrescu.

Nominalizații și câștigătorul au primit „cutia inspirației” (conținând un espresor și capsule) de la Julius Meinl România​ și un pachet de cărți de la Editura Vellant. Evenimentul a avut loc la Apollo 111 Teatrul, a început și s-a încheiat cu un concert Adam's Nest.


Citeste mai multe despre   


















77 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri