Orchestra de Cameră Radio propune publicului miercuri, 18 aprilie 2018, de la ora 19.00, la Sala Radio, un concert tipic pentru misiunea sa, cu un program Gluck - Mozart - Haydn dirijat de Gian Luigi Zampieri, un nume cunoscut melomanilor pentru echilibrul intrerpretărilor. Alături de Dansul furiilor din opera Orfeu şi Euridice de Ch. W. Gluck și Simfonia nr. 44 în mi minor, Trauersinfonie de J. Haydn, programul serii va mai oferi în interpretarea solistei concertiste a Orchestrelor Radio, Dana Borșan, Concertul nr. 27 în si bemol major pentru pian şi orchestră, KV 595 de W. A. Mozart.

Dana BorsanFoto: Orchestrele si Corurile Radio

Dana Borşan are la activ o fructuoasă colaborare cu Orchestra de Cameră Radio, concretizată și prin faptul că: în anul 2006 au încheiat un proiect unic până acum în istoria muzicii româneşti, Integrala concertelor pentru pian şi orchestră de W. A. Mozart, eveniment realizat în premieră în viaţa noastră muzicală, materializat în concerte cu public, înregistrări speciale pentru fonoteca Radio şi un album de 8 CD-uri publicate de Editura Casa Radio.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet, pe www.radioromaniacultural.ro și www.romania-muzical.ro.

Biletele şi abonamentele la concertele Orchestrelor şi Corurilor Radio se pot achiziţiona online prin reţeaua www.bilete.ro. Acestea se pot achiziționa și la casa de bilete a Sălii Radio şi sunt disponibile, de asemenea, în oficiile Poştei Române semnalizate Bilete.ro și în magazinele Germanos şi Inmedio, semnalizate Bilete.ro.