Intre 1 aprilie - 3 iunie Palatul Mogosoaia redevine palatul muzicii

de D.S.     HotNews.ro
Miercuri, 14 martie 2018, 12:41 Actualitate | Cultură


Mogosoaia ClasicFest
Foto: Asociatia Pro Valores
În perioada 1 aprilie – 3 iunie 2018, Palatul Brâncovenesc de la Mogoşoaia redevine pentru al șaptelea an consecutiv un palat al muzicii, un spațiu al excelenței sonore. Ediţia a VII-a a Mogoşoaia ClasicFest propune pe parcursul a 11 duminici, 10 recitaluri inedite, susţinute de muzicieni de primă valoare.

Preluând moda englezească a concertelor de prânz, si in acest an, organizatorii invita publicul meloman, si nu numai, la experienţe sonore de neuitat, duminica de la ora 12.

Protagoniştii din acest an sunt: Lucian Velciu care vă va propune un inedit show pianistic, interpretând opusuri de la Bach...la Queen, Cvartetul cu pian Caudella – laureaţii ediţiei a VII-a a Concursului “Drumul spre celebritate”, excelentul Cvartet Solartis, Duo Adeo alcătuit din violonistul Andrei Stanciu și violista Emma Rotomeza. Pianiștii Vlad și Fausta Dimulescu, într-un recital eveniment vor comemora împlinirea a 100 de ani de la dispariția lui Claude Debussy, iar Anamaria Biaciu-Popa & Maria Indricau vor interpreta rapsodii la patru mâine sub titulatura  Les Enharmoniques” Piano Duo. Chitariștii Alexandra Petrisor și Dragos Horghidan, adică Duo Kitharsis, vor prezenta un spectaculos recital cu muzică românescă. 100 de ani de la moartea lui George Coșbuc și respectiv 125 de la cea a lui Piotr Ilici Ceikovski vor fi marcați într-un recital susținut de actorul Adrian Titieni și pianista Diana Voronetskaya.

În recital va evolua și copilul minune al pianisticii românești – Eva Garet, iar Fernando Mihalache, la acordeoane, va face o călătorie prin istoria muzicii pornind de la Bach și ajungând la Richard Galliano, prefigurând totodată ediţia a VI-a a Turneului Naţional “Muzica în Palatele României”.

Accesul se face pe bază de invitaţie, care poate fi obţinută scriind pe adresa: asociatiaprovalores@gmail.com.    

Organizatorii evenimentului sunt: Primăria Municipiului Bucureşti, prin Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului şi Asociatia Culturală Pro Valores                  


Citeste mai multe despre   


















673 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version