Lansare de carte, dezbatere, concert: Brancusi - Duchamp - Marthe, in intimitatea atelierului din Impasse Ronsin

de D.S.     HotNews.ro
Joi, 15 februarie 2018, 10:02 Actualitate | Cultură


Brancusi - Duchamp - Marthe, in intimitatea atelierului din Impasse Ronsin
Foto: ICR
Institutul Cultural Român organizează luni, 19 februarie 2018, de la ora 18.00 evenimentul „Brâncuși – Duchamp – Marthe, în intimitatea atelierului din Impasse Ronsin“, în Sala Mare din Aleea Alexandru nr. 38, București, în cadrul căruia va avea loc lansarea albumelor Brancusi et Marthe – ou l’histoire d’amour entre Tantan et Tonton și Correspondance Brancusi – Duchamp, urmate de o dezbatere între Doina Lemny, editoarea volumelor și de Cristian Robert Velescu, istoric de artă. În încheiere, ansamblul Imago Mundi va susține concertul Isvor – Brancuși.

Doina Lemny reunește în volumul  Brancusi et Marthe – ou l’histoire d’amour entre Tantan et Tonton  corespondenţa dintre Brâncuşi si dansatoarea elvetiană Marthe Lebherz, una din marile iubiri ale artistului. Scrisorile trimise în 1926 de la New York tinerei dansatoare, transformată în secretară la atelier, sunt presărate cu desene pe tema Sărutului. Brâncusi le-a reunit și le-a numerotat având intenția să le publice sub forma unui roman de dragoste.

Cartea Correspondance Brancusi – Duchamp dezvăluie prietenia dintre cei doi mari artisti ai secolului XX: Brâncuși și Marcel Duchamp. Doina Lemny prezintă integralitatea corespondenței lor, din care reiese atât relația „profesională” dintre ei – Duchmap, din admirație pentru creatia artistului roman, i-a deschis drumul spre piata americana – cât si prietenia profunda care i-a reunit. Adnotația reactualizată îmbogățește cunoașterea parcursului celor mai importante opere brâncușiene. Textul de introducere, Correspondance – Brancusi. Histoire d’une amitié relatează despre această prietenie, rămasă mult timp necunoscută.

Evenimentul este prilejuit de celebrarea celor 142 ani de la nașterea sculptorului român Constantin Brancuși, în contextul aniversării Centenarului României moderne, dar și a Sezonului România-Franța 2019, a cărui desfășurare coincide cu Președinția României la Consiliul Uniunii Europene.

Doïna Lemny, doctor în istoria artei, este muzeograf-cercetator la Muzeul național de artă modernă, Centrul Pompidou Paris, specialistă în sculptura din prima jumătate a secolului XX.

Co curatoare a celor sapte expozitii tematice la Atelierul Brancusi din 1998 în 2002. A fost curatoarea expozitiei  « Antoine Pevsner în colectiile Centrului Pompidou » (2001), « Datiunea Brancusi » (2003), « Henri Gaudier-Brzeska în colectiile Centrului Pompidou » (2009) si a coordonat cataloagele publicate cu ocazia organizării expozițiilor.

Este autoare a mai multor volume: Brâncuşi inedit - însemnări şi corespondenţă românească (coeditor cu Cristian-Robert Velescu, Bucureşti, Humanitas, 2004 ), Brancusi, Paris, Oxus, 2005, Brancusi & Gaudier-Brzeska : points de convergence et Henri Gaudier-Brzeska : Notes sur Liabeuf et Tolstoï, Paris, L’Échoppe, 2009, Lizica Codréano, une danseuse roumaine dans l’avant-garde parisienne, Lyon, Fage, 2011, Brancusi, au-delà de toutes les frontières, Lyon, Fage, 2012, Brancusi, coll. « Monographies », Paris, éditions du Centre Pompidou, 2012, Henri Gaudier-Brzeska, un sculpteur « mort pour la France », Lyon, Fage, 2015 ; Brancusi, an Artist without Frontiers, Bucharest, NoiMediaPrint, 2016 ; Correspondance Brancusi &Duchamp, Paris, Dilecta, 2017, Brancusi & Marthe ou l’histoire d’amour entre Tanta et Tonton, Lyon, Fage, 2017.

Cristian-Robert Velescu este critic şi istoric de artă, scriitor și professor de istoria artei la Universitatea Naţională de Arte din București. A publicat lucrări dedicate modernităţii româneşti şi europene, dar şi avangardei istorice: Brâncuşi iniţiatul (Editura Editis, Bucureşti, 1994); Concepte ale poeticii lui Constantin Brâncuşi (Edit. Univers Enciclopedic,  Bucureşti, 1999), Formă şi semnificaţie în  arta românească modernă -  exemplul lui Brâncuşi (Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2002), Brâncuşi inedit - însemnări şi corespondenţă românească (coeditor cu Doina Lemny, Humanitas, Bucureşti, 2004 ); Victor Brauner d'après Duchamp sau drumul pictorului către un suprarealism „bine  temperat" (Institutul Cultural Român, 2007),  Avant-gardes et modernités  - Brancusi, Duchamp, Brauner, Voronca, Tzara & comp. (Institutul Cultural Român, 2013).  Este autor al unor cataloage de expoziţii, al căror curator a fost:  Ion  Ţuculescu (catalog al expoziţiei retrospective), Bucureşti, Muzeul Naţional de Artă / Muzeul Colecţiilor de Artă, 1999;  Lili Pancu 1908-2006  - Pictură - grafică  (catalog al expoziţiei retrospective), Bucureşti, Muzeul oraşului Bucureşti, 2010. Autor a  numeroase studii și texte critice, publicate în albume, reviste şi cataloage, din țară și din străinătate.

Ansamblul Imago Mundi promovează o nouă viziune asupra muzicii vechi și tradiționale românești, un repertoriu foarte rar abordat de către muzicieni de factura clasică. Cel mai cunoscut program al lui, seria „Isvor“, a debutat cu un proiect dedicat lui Dimitrie Cantemir, urmat de George Enescu, iar mai apoi Constantin Brâncuși. Imago Mundi se adresează unui public dinamic, care caută alternative la muzica de consum, perspectiva din care este construit discursul muzical este aceea a omului contemporan care nu expune piese de muzeu, ci cântă o muzică vie.

Concertul pe care îl va susține ansamblul va fi însoțit de video proiecții tematice.


Citeste mai multe despre   


















236 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version