Fundația Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Filarmonica „George Enescu“, Editura Humanitas și Fundația ARCCA organizează prima ediție a seriei de conferințe Despre lumea în care trăim, un festival de conferințe și dialoguri culturale și științifice pe teme de actualitate, susținute de specialiști importanți și oameni de cultură de prestigiu, care va avea loc la Ateneul Român în perioada 24 februarie –28 februarie.

Unde se află și încotro se îndreaptă lumea în care trăim, fie că e vorba de România centenarului Marii Uniri, de o Europă în căutare de noi repere sau de starea omenirii la început de secol XXI? La această întrebare care ne privește pe toți vor încerca să răspundă, în scenariul primei ediții, invitați din Statele Unite, Franța, Austria, Elveția și Olanda. O vor face din perspectiva istoriei, a geopoliticii, a fizicii, a științelor medicale, a istoriei artei etc.

Între 24 și 28 februarie îi veți putea întâlni pe scena Ateneului Român pe E.S. Hans Klemm, ambasador al Statelor Unite în România, pe Th ierry Wolton, scriitor și istoric francez, celebrul autor al impozantei Histoire mondiale du communisme , pe Oliver Jens Schmitt, profesor de istorie sud-est europeană la Universitatea din Viena, pe Martin S. Martin, cu o lungă carieră de cardiolog la Fundeni, apoi în Statele Unite, pe Victor Ieronim Stoichiță, reputat critic și istoric al artelor, numit recent titular al Catedrei europene la Collège de France, pe Cristian Presură, cercetător Philips Research Eindhoven în Olanda. Fiecare va susține o conferință de o oră, urmată de un dialog cu câte o personalitate din România: Corina Șuteu, Andrei Pleșu, Horia-Roman Patapievici, Vlad Zografi , Marian Voicu, Gabriel Liiceanu.

Evenimentul va marca totodată aniversarea celor 150 de ani de la înființarea Filarmonicii Române și Centenarul Marii Uniri.

Seria de conferințe „Despre lumea în care trăim“ este gândită ca un program cultural anual, organizat de Fundația Humanitas Aqua Forte în parteneriat cu Filarmonica „George Enescu“, Editura Humanitas și Fundația ARCCA.

Programul complet al evenimentelor:

- Sâmbătă, 24 februarie, ora 11.30 Evenimentul de deschidere. „Splendoarea Europei“- Prolog cu Horia-Roman Patapievici și Gabriel Liiceanu

- Sâmbătă, 24 februarie, ora 17.30 Conferința fizicianului Cristian Presură, „Răspunsul fizicii“, urmată de dialogul cu Vlad Zografi

- Duminică, 25 februarie, ora 11.30 Conferința profesorului Victor Ieronim Stoichiță, „Călătorie în iconosferă“, urmată de dialogul cu Andrei Pleșu

- Duminică, 25 februarie, ora 17.30 Conferința medicului Martin S. Martin, „Ce așteptăm de la medicina secolului XXI? “, urmată de dialogul cu Gabriel Liiceanu

- Luni, 26 februarie, ora 18.30, „Sfârșitul globalizării?” – Conferința Excelenței Sale Hans Klemm, ambasadorul Statelor Unite ale Americii la București, urmată de dialogul cu doamna Corina Șuteu

- Marți, 27 februarie, ora 18.30 Conferința istoricului Oliver Jens Schmitt, „România în 100 de ani“, urmată de dialogul cu Marian Voicu

- Miercuri, 28 februarie, ora 18.30 „Starea lumii la începutul secolului XXI“, Conferința lui Thierry Wolton și dialogul său cu Horia-Roman Patapievici

Biletele costă 30 de lei, iar abonamentele pentru toată seria de șapte conferințe Despre lumea în care trăim, 150 de lei și sunt în vânzare la casa de bilete și pe site-ul Filarmonicii George Enescu (www.fge.org.ro).