Flautistul Ion Bogdan Stefanescu, in concert la Sala Radio

de D.S.     HotNews.ro
Marţi, 6 februarie 2018, 12:38 Actualitate | Cultură


Flautistul Ion Bogdan Stefanescu
Foto: Orchestrele si Corurile Radio
Vineri, 9 februarie 2018, de la ora 19.00, flautistul Ion Bogdan Ștefănescu, protagonist al turneului Flautul fermecat, revine la Sala Radio, pentru a concerta alături de Orchestra Națională Radio. La pupitrul dirijoral se va afla dirijorul Anastasios Symeonidis, în prezent director artistic al Orchestrei Radio din Grecia, un muzician apreciat deopotrivă pe scena artistică grecească și internațională.

Seara va debuta cu o lucrare din repertoriul românesc – Amurg de toamnă, de A. Alessandrescu. Va urma Concertul în mi minor pentru flaut și orchestră de coarde, de S. Mercadante, iar programul se va încheia cu Simfonia nr. 1 în do major, op. 21, de L. van Beethoven.

Prim flautist al Filarmonicii George Enescu, profesor la catedra de flaut din cadrul Universității Naționale de Muzică București și solist al Filarmonicii Banatul din Timișoara, Ion Bogdan Ștefănescu este primul flautist român care concertează pe un flaut de aur Muramatsu. De șapte ani susține turneul național Flautul fermecat, o experiență muzicală unică, cu un impresionant succes de public.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet, pe www.radioromaniacultural.ro și www.romania-muzical.ro.

Biletele şi abonamentele pentru evenimentele Orchestrelor şi Corurilor Radio se vor achiziţiona on-line prin reţeaua www.bilete.ro. Acestea se pot achiziționa și la casa de bilete a Sălii Radio şi sunt disponibile, de asemenea, în oficiile Poştei Române semnalizate Bilete.ro și în magazinele Germanos şi Inmedio, semnalizate Bilete.ro.


Citeste mai multe despre   


















118 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri