La finele acestei săptămâni, pe 21 ianuarie, unul dintre cei mai apreciaţi compozitori şi violonişti ai generaţiei tinere de muzicieni, Vlad Maistorovici, va prezenta, în capitala britanică, fragmente din prima sa operă, intitulată ‘Impaled’ și inspirată de piesa „A treia țeapă” de Marin Sorescu. Creaţia sa va fi prezentată la prestigiosul muzeu londonez Victoria & Albert, în premieră mondială, informeaza ICR.

'Impaled', de Vlad MaistoroviciFoto: ICR Londra

Proiectul face parte dintr-o serie de evenimente conexe dedicate expoziției 'Opera: Passion, Power & Politics', una dintre cele mai cunoscute și vizitate expoziții ale Londrei în 2017. Libretul este scris de Richard Crane, iar montarea îi aparține regizoarei Faynia Williams, care a lucrat și în România la sfârșitul anilor optzeci și imediat după 1989. În distribuție figurează soprana Becca Marriott, tenorul Oliver Brignall și baritonul Matt Kellett, alături de membri ai The 12 Ensemble.

Vlad Maistorovici a decis să scrie prima sa operă în urma colaborării cu Brighton Theatre din anul 2015, când a compus muzica originală a spectacolului ‘Vlad the Impaler‘, adaptarea realizată tot de cuplul artistic Faynia Williams - Richard Crane după textul lui Marin Sorescu, pe care cei doi l-au și cunoscut în urmă cu treizeci de ani, și montată cu sprijinul ICR Londra.

Nonconformistul violonist-compozitor-dirijor Vlad Maistorovici are o activitate internațională ca solist și muzician de cameră, cu un repertoriu care se întinde de la Bach la Turnage, prin Enescu și Freddie Mercury. Compoziţiile sale sunt interpretate de orchestre și artiști de talie mondială.

„În fruntea ansamblului, Maistorovici este o combinație între Stephane Grapelli și Brian May” (Wales Arts Review), iar compozițiile sale „ating o notă aparte” (The Daily Telegraph).

Laureat al concursurilor internaționale, a concertat pe mari scene ale lumii, cum ar fi Wigmore Hall Londra, Purcell Room, Queen Elisabeth Hall, Cadogan Hall, The Sage Gateshead, Salle Flagey Bruxelles, Kulturhaus Helferei Zurich, Sala Mare a Conservatorului din Sankt Petersburg, Merkin Hall New York, Ateneul Român, în compania unor prestigioase orchestre precum European Union Chamber Orchestra, Lausanne Chamber Orchestra, South Bank Sinfonia, Sinfonia Cymru Cardiff, Orchestra de Cameră Radio București. Credincios interpret al moștenirii marilor compozitori ai trecutului, violonistul nu se oprește la a interpreta repertoriul tradițional de muzică clasică. Ca membru fondator al Mercury Quartet din Londra, a prilejuit comenzi de noi lucrări ale celor mai talentați compozitori ai generației, dar și ale maeștrilor consacrați.

În 2012, Institutul Cultural Român de la Londra a deschis stagiunea cu un concert intitulat ‘Night Music: the chamber works of Vlad Maistorovici‘. În 2014, proiectul a fost reluat cu video-mapping în cadrul Festivalului Internațional Amadeus de la Sibiu, sub directoratul lui Christian Badea.

Născut în Ploiești (1985), Vlad Maistorovici a fost elev al Liceului de Artă Carmen Sylva. Cu susținerea regretatei pianiste Lory Wallfisch, a candidat și obținut o bursă integrală la prestigioasa școală de muzică Yehudi Menuhin, unde a studiat vioara cu profesoara Natalia Boyarsky. Și-a continuat studiile la Royal College of Music și, în paralel, a studiat repertoriul cameral cu Bruno Canino la Florența. Și-a desăvârșit studiile cu legendarul violonist Pierre Amoyal la Conservatorul din Lausanne, unde a absolvit cu prestigioasa diplomă de Master Solist. În 2015 a fondat Vibrate! Festival la Brașov, un eveniment internațional anual care explorează modalități de a diversifica și împrospăta experiența ascultării muzicii clasice.