Scrierea cunoscuta sub denumirea de Diatessaron, redactata de Tatian in jurul anului 175 d.Hr., este cea mai renumita incercare de armonizare a celor patru Evanghelii. In demersul sau, Tatian a incercat sa elimine suprapunerile sau afirmatiile contradictorii din cele patru Evanghelii, creind propria sa secventa narativa.
Astfel, in Diatessaron-ul lui Tatian, 56 de versete din Evangheliile canonice nu au fost preluate, printre acestea regasindu-se cele doua genealogii aparent ireconciliabile ale lui Iisus (una in Evanghelia lui Matei si alta in Evanghelia lui Luca), impreuna cu pericopa despre adulter (Ioan 7,53 - 8,11). Interventiile lui Tatian asupra textului propriu-zis au fost minime; in schimb, pentru a cuprinde intregul material canonic, Tatian a creat propria sa secventa narativa, indepartandu-se astfel de succesiunea si ordinea episoadelor din fiecare dintre cele patru Evanghelii, informeaza editura.
In perioada de inceput a crestinismului, Diatessaron s-a bucurat de o larga apreciere. Theodoret a descoperit mai mult de doua sute de copii ale operei "pastrate cu respect in biserici", iar "Invatatura lui Addai" (o scriere aparuta la Edessa, in sec. II-III) pare sa identifice pur si simplu Diatessaron cu Noul Testament. Totusi tendinta generala a Bisericii a fost de a pastra separat in Canon cele patru Evanghelii si de a suprima orice incercare de alcatuire, pe baza lor, a unor texte evanghelice unificate.
Potrivit editurii, in perioada crestinismului primar, Diatessaron a fost citit in mai toate bisericile siriene, fiind comentat de eruditi cu titlu de evanghelie; de-a lungul timpului a cazut sub condamnarea cel putin a unora dintre conducatorii Bisericii, care au facut eforturi deosebite pentru a-l elimina; un comentariu asupra lui a fost tradus in armeana (probabil in secolul al V-lea); intrucat a fost neincetat discutat de catre comentatori, s-a dorit ca un nou manuscris siriac al lui, realizat in secolul al IX-lea, sa fie folosit pentru a usura munca de reproducere in araba la inceputul secolului al XI-lea. Acest nou manuscris a continuat sa fie copiat pana la sfarsitul secolului al XII-lea, iar cel al editiei arabe pana in secolul al XIV-lea. Diatessaron a fost folosit in liturghia si in lectiunile Bisericii siriene pana la aparitia Bibliei siriace (Pesita). Sfantul Isaac Sirul a scris un amplu comentariu la aceasta carte.
Diatessaron deschide un camp de studiu foarte larg. Pornind de la limba in care a fost scrisa, continuand cu datarea si alcatuirea evangheliilor canonice, precum si interesul pe care i l-au aratat nu numai comentatorii crestini ci si teologii arabi Diatessaron devine obiectul unor cercetari interesante.
Dupa cum insusi spune, Titian s-a nascut "in tinutul asirienilor" si a fost crescut ca un pagan. Dupa ce a calatorit in cautarea cunoasterii, s-a stabilit la Roma. Aici, studiind Vechiul Testament, a inteles lipsa de continut a cultelor pagane. Dupa ce imbratiseaza crestinismul, devine elevul lui Iustin Martirul. Ulterior isi deschide propria scoala, unde, sub forma disputelor cu filozofii vremii, propovaduieste invatatura crestina. Tot la Roma a scris Catre greci (Oratio ad Graecos), in care incearca sa arate superioritatea de doctrina a crestinismului in raport cu conceptiile pagane. A fost insa prea independent in atitudine ca sa-si poata mentine o popularitate permanenta. Dupa cum noteaza Irineu, indata dupa moartea lui Iustin, Tatian este exclus din biserica pentru vederile sale encratite si, dupa cum sustine Eusebiu, pentru a fi aratat simpatie fata de invatatura gnosticului Valentin.
La scurt timp dupa aceea, Tatian paraseste Roma si se intoarce in Siria. Probabil ca acesta este locul in care a elaborat in limba siriaca cea mai importanta lucrare a sa, Diatessaron, care a castigat un loc atat de special in cadrul bisericii siriene. A murit catre 185.
Volumul a aparut in colectia Manuscris a editurii Herald, in traducerea Monicai Medeleanu.
