Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” reia în luna ianuarie 2018 un spectacol de copii foarte îndrăgit: musicalul „Frumoasa din pădurea adormită” de Marius Țeicu, cu un libret de Silvia Kerim după basmul lui Charles Perrault. Reprezentațiile vor avea loc în data de 13 și 21 ianuarie 2018, la Sala Mare a Palatului Național al Copiilor, la ora 18.00.

Frumoasa din padurea adormitaFoto: Afis spectacol

„Frumoasa din pădurea adormită“ este o poveste clasică despre prinţi, prinţese şi vrăjile care se ţes în jurul lor și, totodată, unul dintre cele mai îndrăgite spectacole pentru copii ale Teatrului Naţional de Operetă și Musical „Ion Dacian”, jucat cu succes mulți ani, de la premiera sa din februarie 2003.

A fost odată, ca niciodată, o împărăţie cu zâne bune şi vrăjitoare rele, cu broaşte şi berze vorbitoare, cu oameni liniştiţi şi cumsecade peste care domnea un Împărat, om cu concepţii foarte moderne. Așteptate cu nerăbdare, barza Bertha şi buna ei prietenă Broasca Bibi aduc în dar la curtea împărătească o fetiţă frumoasă ca în poveşti. Fericiţii părinţi pun la cale petrecerea de botez. Sunt invitaţi oaspeţi de onoare şi, bineînţeles, toate ursitoarele, ca să-i asigure Prinţesei un viitor fericit. Se pare însă că încoronatele capete nu ştiau să numere prea bine, pentru că au uitat să invite la grandioasa petrecere şi pe Zâna cea Rea. Supărată, aceasta îşi face apariţia şi aruncă asupra micuţei prinţese un greu blestem, ce urma să-i aducă moartea. Noroc cu Zâna cea Bună ce nu apucase încă să-şi rostească urarea şi care îndulceşte groaznica pedeapsă, introducând în poveste un somn de 100 de ani şi un Prinţ salvator. Broasca Bibi şi Barza Bertha au misiunea să vegheze ca povestea să se termine cu bine. Şi bineînţeles că totul se termină cu … două nunţi ca în poveşti.

Distribuția din 13 ianuarie 2018:

Zâna bună: Mioara Manea-Arvunescu

Împărăteasa: Virginia Stamate

Împăratul: Valentino Tiron

Broasca Bibi: Carmen Angheloiu

Barza Bertha: Geraldina Petre

Zâna rea: Mioara Ifrim

Prințesa: Patricia Seymour

Prințul: Bogdan Lupea

Doica: Oana Rusu

Majordomul: Alexandru Vasile

Biletele pot fi achiziţionate online, pe www.startickets.ro și în reţeaua de magazine Startickets.ro.