Kevin Spacey a marturisit ca este homosexual, dupa ce a fost acuzat ca i-a facut avansuri actorului Anthony Rapp si si-a cerut scuze intr-un mesaj publicat online, relateaza News.ro.

HotNews.roFoto: Hotnews

Actorul cunoscut din serialul "Star Trek: Discovery" l-a acuzat pe Spacey, dublu premiat cu Oscar, ca i-a facut avansuri pe cand Rapp avea 14 ani, in 1985, potrivit The Hollywood Reporter.

Kevin Spacey, in varsta de 58 de ani, a raspuns acuzatiilor printr-un mesaj publicat pe contul personal de Twitter. El si-a cerut iertare lui Rapp si a scris ca nu isi aminteste de incident, pe care l-a descris ca "un gen de comportament nepotrivit al unui betiv".

In restul declaratiei sale, Spacey a recunoscut ca este homosexual, marturisind ca a avut relatii amoroase atat cu femei, cat si cu barbati, si ca acum alege sa traiasca "precum un barbat homosexual".

Utilizatorii de Twitter l-au criticat pe actor - Spacey incearca sa devieze acuzatiile de comportament sexual nepotrivit cu noutati despre sexualitatea lui.

Kevin Spacey, nascut pe 26 iulie 1959, este un cunoscut actor american de teatru, televiziune si cinema. Considerat unul dintre cei mai talentati actori ai generatiei sale, starul hollywoodian castigat doua premii Oscar, pentru rolurile interpretate in filmele ¬Suspecti de serviciu/ The Usual Suspects¬ (1995) si ¬American Beauty¬ (1999). A jucat in filme precum ¬Se7en¬, ¬LA Confidential¬, K-Pax¬ si ¬The Men Who Stare at Goats¬. Din 2013, joaca rolul principal in serialul ¬House of Cards¬.