Marți, 17 octombrie 2017

"Daca e marti, scriitorii iti citesc!" - Augustin Cupsa, lectura in premiera, la Humanitas Cismigiu

de D.S.     HotNews.ro
Luni, 16 octombrie 2017, 10:12 Actualitate | Cultură


Lectura publica cu Augustin Cupsa
Foto: Humanitas
Marți, 17 octombrie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, are loc o nouă seară de lectură publică „Dacă e marți, scriitorii îți citesc!”. Augustin Cupșa va citi în premieră din romanul Așa să crească iarba pe noi, aflat în pregătire la Humanitas. Cartea va fi lansată în noiembrie, la Târgul Internațional de Carte Gaudeamus.

Augustin Cupșa (n. 1980) a studiat Medicina și și-a obținut specialitatea în Psihiatrie, la București (2010). A debutat în 2006 cu romanul Perforatorii (Editura Cartea Românească) în urma câștigării concursurilor de manuscrise organizate în paralel de către editură și USR. Ulterior, romanul a obținut premiul revistei Ramuri, premiul Petre Pantea al revistei Mozaicul, Premiul Opera Prima al Patronatului Român, sub egida USR, și a fost nominalizat la premiul Euridice. În același an a câștigat premiul HBO România cu un scenariu de scurtmetraj (Trenul către București pleacă de la linia 3) și a intrat în finala Festivalului Internațional de Film Anonimul cu un alt scenariu (Oh, Johnny, oh). După ce a obținut bursa European Alliance for Television and Culture, a studiat scenaristica la Geneva (2006/2007) și a început să colaboreze cu televiziuni și case de producție independente. A făcut parte din echipa de scenariști care a adaptat serialul de psihoterapie Be Tipul pentru HBO România (În Derivă), seria I (2010), seria a II (2011). Ceața (scurt metraj) a fost produs în 2016 și a intrat în festivaluri din această iarnă, iar Fructe necoapte (scurt metraj) se află în preproducție (Hai-Hui Entertaiment și Libra Film).

A mai publicat două volume de proză scurtă – Profesorul Bumb și Macii suedezi (Editura Cartea Românească) pentru care a fost nominalizat la Gala Tânărului Scriitori (2011) și Marile bucurii și marile tristeți (Editura Trei) nominalizat la Gala Bun de Tipar (2014) și tradus integral în limba sârbă (Velike radosti i velike tuge). Prezent în antologii de proză scurtă, a publicat și scurte eseuri în Dilema Veche, Mozaicul, Ramuri și România Literară, Art7, precum și proze scurte în reviste tipărite și electronice. În 2013 a fost autor invitat la International House of Authors Graz.


Citeste mai multe despre   


















240 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version