Spectacole de teatru, numere de magie, concursuri şi filme vor putea fi văzute în weekendul 21-23 iulie, în Parcul Bazilescu, în cadrul Festivalului "Vacanţa de Vară cu Excelsior", informează Agerpres. Vineri, de la ora 21,30, bucureştenii sunt invitaţi să vizioneze filmul "Liceenii", iar sâmbătă, începând cu ora 18,00, copiii sunt aşteptaţi să-l cunoască pe Magicianul Paco.

Vacanta de vara cu ExcelsiorFoto: Afis festival

Ziua continuă cu un concurs cu premii, concerte oferite de trupa BimBam şi formaţia Ro-mania, precum şi un spectacol de dans al trupei de balet Dancing Emotions. Seara se va încheia cu proiecţia filmului "Coana Chiriţa".

Ultima zi a weekendului va debuta, de la ora 18,00, cu compania Gestual Art care îi aşteaptă pe copii la spectacolul de teatru "Ţărăncuţa cea isteaţă". Ziua continuă cu spectacolul de teatru "Magazinul de jucării" al trupei Mezzetino.

Seara va fi animată de concertul corului de copii Rogvaiv şi de concertul OKE (Dorin Ochenatu) şi se va încheia cu proiecţia filmului românesc "BD intră în acţiune".

Festivalul "Vacanţa de Vară cu Excelsior" este organizat de Primăria Capitalei, prin Teatrul Excelsior.