Cea de-a patra ediţie a Salonului BD - "Poveşti din Bucureşti în Benzi Desenate", organizat de Muzeul Municipiului, s-a deschis miercuri seară, la Casa Filipescu-Cesianu, misterioasele poveşti ale oraşului lui Bucur de ieri şi de azi, prezentate în maniera benzilor desenate, invitând trecătorul să redescopere frumuseţea oraşului în care trăieşte sau pe care îl vizitează, informeaza Agerpres.

Salonul BD - Povesti din Bucuresti in Benzi DesenateFoto: Afis expozitie

"Pentru noi e o modalitate de le a oferi un spaţiu de expunere unor artişti poate mai puţin cunoscuţi, dar cu siguranţă cu mult potenţial. Valorificăm mansarda Casei Filipescu-Cesianu, destinată în general spectacolelor de teatru sau de muzică, pentru o expoziţie de artă contemporană, pentru că ne dorim să dăm un spaţiu de comunicare acestui gen de artişti", a declarat pentru Agerpres Horia Iova, specialist în comunicare şi relaţii publice la Muzeul Municipiului Bucureşti.

Autorul de benzi desenate Mihai I. Grăjdeanu a menţionat că şi la această ediţie, Salonul a avut ca regulă crearea unei poveşti care să aibă ca subiect Bucureştiul.

"Salonul are ca subiect prezentarea Bucureştiului în benzi desenate. Asta e singura regulă, însă orice artist poate crea o poveste despre Bucureşti din orice perioadă, cu orice personaje doreşte", a spus Grăjdeanu.

Realizat după un concept aparţinând istoricului dr. Adrian Majuru, directorul Muzeul Municipiului Bucureşti, şi lui Mihai I. Grăjdeanu, anul acesta evenimentul are drept invitaţi autori consacraţi şi debutanţi ai BD-ului românesc.

În premieră, elevi de la American International School of Bucharest, Colegiul Naţional Bilingv "George Coşbuc" şi Liceul Teoretic "Ştefan Odobleja" din Bucureşti, îndrumaţi de profesorii de desen, au participat la concursul "Poveşti din Bucureşti în Benzi Desenate".

Marele premiu i-a revenit lui Iris Andrici de la American International School of Bucharest, Premiul pentru Cel mai bun scenariu - Diana Ioniţă de la Colegiul Naţional Bilingv "George Coşbuc" şi Premiul pentru Cea mai bună grafică - Adriana Niţă de la Liceul Teoretic "Ştefan Odobleja". De asemenea, au fost acordate o serie de diplome de participare.

Cele mai bune lucrări vor fi incluse în expoziţie şi, ulterior, vor rămâne în colecţia Muzeului Municipiului Bucureşti.

Salonul, care va include prezentări de carte şi o Şcoală de Vară, va fi deschis până pe 31 august.

Desfăşurat în fiecare vară la Muzeul Municipiului Bucureşti, salonul are ca scop principal promovarea autorilor BD din România. Prima ediţie a fost dedicată autorilor BD din Bucureşti, cea de-a doua a avut ca invitat Muzeul Benzii Desenate iar la cea de-a treia ediţie au fost invitaţi studenţi de la Universitatea Naţională de Arte din Capitală.