La cea de-a XVII-a ediţie a Galei Premiilor Radio România Cultural, care va avea loc luni, 20 martie, de la ora 19.00, la Teatrul Odeon din București, Premiul de Excelență îi va fi oferit actorului Ion Caramitru, Directorul General al Teatrului Național “I. L. Caragiale” București, preşedintele Uniunii Teatrale din România, ”pentru tinereţea de spirit şi de faptă a omului de teatru în calitate de actor, regizor, manager şi eminent promotor al valorilor naţionale şi universale ale artei spectacolului”.

Ion Caramitru: foto Florin GhiocaFoto: TNB

După recent-anunțatele nominalizări la Gala Premiilor UNITER, în cadrul căreia Bobi Pricop își dispută Premiul pentru cea mai bună regie, iar Ciprian Nicula Premiul pentru cel mai bun actor în rol principal, “O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții” după Mark Haddon – producție extrem de iubită și de apreciată atât de către public cât și de către criticii de specialitate - spectacolul primește o nouă nominalizare, de data aceasta în cadrul Galei Premiilor Radio România Cultural, ediția a XVII-a.

Regizorul Bobi Pricop și echipa spectacolului O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții (după Mark Haddon, adaptarea Simon Stephens, traducerea Andrei Marinescu, scenografia Adrian Damian, videoproiecții Dan Adrian Ionescu & Mizdan Negatron, muzica Alexei Turcan, light design Andrei Florea, cu Ciprian Nicula, Emilian Oprea, Ana Ciontea, Rodica Ionescu, Carmen Ungureanu) sunt nominalizați la categoria TEATRU, în cadrul Galei Premiilor Radio România Cultural, ediția a XVII-a, un eveniment de tradiție în cadrul căruia Radio România Cultural premiază cele mai importante reușite ale culturii din anul 2016, pentru 9 categorii: poezie, proză, teatru, film, arte plastice, știință, muzică, educație, proiecte culturale și festivaluri.

Spectacolul va fi transmis în direct onair şi online de Radio România Cultural. Înregistrarea show-ului va fi difuzată de coproducătorul galei, TVR.