Muzeul Municipal Curtea de Argeș găzduiește în premieră, începând cu data de 13 octombrie 2016, o expoziție inedită de fiare de călcat aparținând colecției private a domnului Maior (r) Răzvan Florin Leșevschi. In expozitie vor fi expuse peste 50 de fiare de călcat de proveniență autohtonă dar și internațională. Vernisajul va avea loc în data de 13 octombrie, orele 17.00, la Casa Norocea, Secția de Etnografie a Muzeului, din strada Victor Ştefănescu nr. 8, informeaza institutia muzeala.

Fierul de calcat - de la metal la elegantaFoto: Expozitie personala

Fierul de călcat este un instrument casnic care a cunoscut o evoluție uimitoare de-a lungul vremii. Primii care au înțeles importanța lui au fost chinezii care, în primă fază au folosit pentru netezirea hainelor bucați de metal încins sau chiar un fel de polonice cu apă fierbinte.

Însă, de la acest moment și până la fierul de călcat electric, prețiosul obiect a parcurs diferite etape de dezvoltare. Perfecționarea lui, de la cele mai rudimentare forme folosite în antichitate la cele cu diferiți combustibili și, ulterior la primele fiare de călcat alimentate de curentul electric poate fi observată acum în expoziția de la Curtea de Argeș.

Și cum fiecare obiect creat de om are, pe lângă caracteristicile fizice și unele simbolice, și aceste fiare de călcat beneficiază de o simbioză perfectă între elementele primordiale, pe care omul , dovadă a evoluției sale, le-a adunat într-un singur obiect, de uz casnic, atât de folosit în ziua de astăzi încât importanța sa nu mai este apreciată la adevărata sa valoare.

Despre această simbioză vorbește expoziția “Fierul de călcat – de la metal la eleganță” pe care organizatorii va invita sa-i treceti pragul.

Expoziția va putea fi admirată în perioada 13 octombrie – 13 noiembrie 2016.