Stagiunea Vara Magică ediția a V-a anunță un nou regal de concerte de clasă internațională. Potrivit comunicatului remis Hotnews.ro, Orchestra Română de Tineret sub bagheta lui Cristian Mandeal deschide ediţia a cincea a Festivalului Vara Magică în seara de 13 iulie, de la ora 19, la Ateneul Român.

Stefan Cazacu: Foto Virgil OprinaFoto:

Solistul serii va fi tânărul violoncelist Ştefan Cazacu, care va interpreta Variațiuni pe o temă rococo pentru violoncel și orchestră, op. 33 de Ceaikovski, iar programul va mai cuprinde Simfonia nr. 1 în Re major, op. 25 – Clasica de Prokofiev şi Simfonia nr. 4 în La major, op. 90 – Italiana de Mendelssohn.

Aceste lucrări cunoscute ca fiind dintre cele mai atractive și captivante pagini ale literaturii romantice și post-romantice vor beneficia de versiuni pline de energie și strălucire, făcând din programul serii o experiență artistică de neuitat. Pe scenă se va afla elita tinerei generații de muzicieni români, care sub conducerea și formarea muzicală a dirijorului Cristian Mandeal a fost răsplătită de ovațiile publicului în marile săli de concert ale Europei.

Lanto Communication organizează a cincea ediţie a Festivalului “Vara Magică” la Ateneul Român din Bucureşti între 13 iulie şi 24 august 2016, concertele sunt organizate în fiecare săptămână și prezintă pe afiş formaţii camerale, dar şi orchestre simfonice precum Orchestra Română de Tineret, Orchestra de Tineret a Portugaliei, Orchestra Sinfonietta și Orchestra Junior, alături de celebri dirijori şi solişti români şi străini. Cea de a V-a ediție a Festivalului „Vara Magică” reafirmă forța PARTENERIATULUI prin care Lanto Communication oferă publicului său o vară la standarde culturale europene.

Beneficiind de aer condiționat, Sala Mare a Ateneului Român va fi gazda unui șir de evenimente artistice de nivel internațional.

Biletele şi abonamentele s-au pus în vânzare pe www.bilete.ro şi la casa de bilete a Ateneului Român tel. 0733.612.948